Conflict between prior reconstitution under Law 18/1991 and restitution claims under Law 10/2001 regarding intravilan land
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision that rejected the first-instance judgment and affirmed the local council's dismissal of the plaintiff's restitution claim. The dispute concerned a challenge to a municipal administrative decision refusing the plaintiff's request for the in-kind restitution of intravilan land under Law No. 10/2001, with the plaintiff arguing he had not fully accepted a previous title to property. The Court held that the plaintiff was barred from invoking Law No. 10/2001 because his right of property had already been reconstituted for the entire 2.3 hectares of land under Law No. 18/1991, rendering the later restitution request legally inoperable regardless of his refusal to accept the specific document; the Court also confirmed the imposition of litigation costs on the plaintiff based on the opposing party's justified legal expenses and procedural conduct, finding no grounds for cassation under Art. 304 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 303 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc. civ; Conflict between prior reconstitution under Law 18/1991 and restitution claims under Law 10/2001 regarding intravilan land: Se constată, în primul rând, că acesta nu a fost structurat conform art. 303 alin. (3) C. proc. civ., nefiind indicat vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1023 din 14 septembrie 2001 pe rolul Tribunalului Dolj reclamantul N.V. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local al municipiului Calafat, contestând dispoziția nr. 611/2001 emisă de Primarul municipiului Calafat și solicitând instanței restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 12.000 mp sau acordarea unor despăgubiri pentru acest teren, la valoarea de 2 dolari SUA/mp.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a solicitat restituirea imobilului prin notificarea formulată conform prevederilor Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziția nr. 611/2001, i s-a respins cererea pe motiv că i s-a emis titlu de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
A mai arătat reclamantul, în motivarea acțiunii, că a refuzat titlul de proprietate emis, întrucât i s-a oferit teren extravilan în loc de intravilan și că are de primit o suprafață de 19.000 mp (dintr-un total de 23.000 mp, din care a primit 4.000 mp).
Prin sentința civilă nr. 96 din 27 februarie 2003, Tribunalul Dolj a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantul N.V. împotriva dispoziției nr. 611 din 3 februarie 2001 a Primăriei municipiului Calafat.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamantul.
Prin încheierea nr. 3208 din 16 iulie 2003, pronunțată în dosarul nr. 3211/2003, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis cererea de strămutare formulată de petentul N.V. și a fost strămutată judecarea procesului civil ce făcea obiectul dosarului nr. 2685/2003 al Curții de Apel Craiova, la Curtea de Apel Timișoara păstrând actele îndeplinite de această instanță înainte de strămutare.
Astfel investită cu judecarea apelului, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 184 din 18 noiembrie 2003 a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 96 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Dolj ca nefondat și a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 2.748.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel au reținut, în esență, instanțele că reclamantul nu mai putea uza de dispozițiile Legii nr. 10/2001, de vreme ce a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, a formulat recurs reclamantul.
În susținerea recursului, acesta arată că, în mod greșit, s-a reținut că reconstituirea dreptului de proprietate s-ar fi făcut pentru întreaga suprafață de 23.000 mp, în fapt însă, acesta a primit și acceptat doar o suprafață de 4040 mp teren intravilan.
Critica deciziei atacate vizează și împrejurarea că în mod greșit s-a reținut neincidența în speță, a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 dată fiind reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
În fine, a mai susținut reclamantul că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că, în practicaua deciziei atacate, se arată că părțile au lipsit.
Recursul nu este fondat.
Se constată, în primul rând, că acesta nu a fost structurat conform art. 303 alin. (3) C. proc. civ., nefiind indicat vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Având însă în vedere prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează a analiza susținerile recurentului.
În mod corect au reținut instanțele că reclamantul nu mai putea uza de dispozițiile Legii nr. 10/2001, de vreme ce a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Astfel, este de observat că, potrivit titlului de proprietate nr. 3457–59564/1997 emis în baza Legii nr. 18/1991, reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, pentru toată suprafața de 2,3 ha teren, fiind fără relevanță faptul că reclamantul a refuzat eliberarea acestui titlu.
Față de această împrejurare, în mod legal a fost respinsă, prin dispoziția nr. 611 din 3 iulie 2001 a primarului municipiului Calafat, cererea de restituire în natură a terenului intravilan în suprafață de 12000 mp , situat în Calafat, formulată de reclamant.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000.
Astfel fiind, se constată a fi nefondată critica recurentului cu privire la acest aspect.
În ceea ce privește susținerea reclamantului, potrivit căreia în mod greșit s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, este de menționat că nici aceasta nu se justifică.
În mod corect instanța de apel, reținând culpa procesuală a reclamantului, l-a obligat pe acesta, în baza art. 274 C. proc. civ. la plata sumei de 2.748.000 lei, cheltuieli de judecată.
La fila 38 (dosar apel) se află factura fiscală în baza căreia consilierul juridic al pârâtei, prezent în instanță la termenul din 11 noiembrie 2003, a justificat și solicitat cheltuielile de judecată.
Față de considerentele expuse, reținând că în cauză nu își găsește incidența nici unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul N.V. împotriva deciziei civile nr. 184 din 18 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.