Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3476/2005 AI generated

Restitution of Gold under O.U.G. 190/2000: Failure to Prove Ownership and Abusive Pre-1990 Confiscation

Case Number Decizia nr. 3476/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower courts' decisions that had rejected the claim and affirmed that the State, represented by the National Bank of Romania, prevailed. The dispute concerned a claim for the restitution of two quantities of gold under Emergency Government Ordinance no. 190/2000: 551.7 grams seized by the police in 1988 under Decree no. 244/1978, and 80.41 grams confiscated by a final criminal judgment in 1989 for prohibited precious metal operations. The court held that the appellant lacked active procedural standing for the first quantity because he had declared at the time of seizure that the items belonged to a foreign national, thus failing to prove ownership, and lacked standing for the second quantity because he failed to demonstrate that the confiscation was abusive or that the criminal proceedings violated the legal provisions in force at the time, a prerequisite required to invoke the restitution rights under the Ordinance.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 din O.U.G. nr. 190/2000, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Restitution of Gold under O.U.G. 190/2000: Failure to Prove Ownership and Abusive Pre-1990 Confiscation: The dispute concerned a claim for the restitution of two quantities of gold under Emergency Government Ordinance no. 190/2000: 551.7 grams seized by the police in 1988 under Decree no. 244/1978, and 80.41 grams confiscated by a final criminal judgment in 1989 for prohibited precious metal operations. The court held that the appellant lacked active procedural standing for the first quantity because he had declared at the time of seizure that the items belonged to a foreign national, thus failing to prove ownership, and lacked standing for the second quantity because he failed to demonstrate that the confiscation was abusive or that the criminal proceedings violated the legal provisions in force at the time, a prerequisite required to invoke the restitution rights under the Ordinance.

Keywords

AI generated
criminal confiscation emergency government ordinance interpretation of a judgment abusive dismissal restitution of property violation of procedural rights
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1200 din 25 mai 2004, Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.G. invocată de pârâtul Statul Român, prin Banca Națională a României și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul G.G. împotriva pârâtului, privind confiscarea cantității de 80,41 grame aur, prin sentința penală nr. 88 din 2 februarie 1989 a Judecătoriei Cluj Napoca, ca nefondată.

A mai respins capătul de cerere privind confiscarea cantității de 551,7 grame aur prin procesul verbal nr. 139.036 din 10 martie 1988, întocmit de Miliția Cluj, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 10 martie 1988, Miliția județului Cluj a ridicat de la reclamantul G.G., în baza Decretului nr. 244/1978, cantitatea de 551,7 grame bijuterii din aur, despre care acesta a declarat că au fost lăsate pentru 2-3 ore de un cetățean iugoslav ce fusese în locuința sa.

Prin sentința penală nr. 88 din 2 februarie 1989, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, în urma condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni interzise cu metale prețioase, reclamantului i s-a mai confiscat cantitatea de 80,41 grame bijuterii din aur.

Față de situația de fapt reținută, tribunalul a constatat că preluarea cantității de 551,7 grame aur s-a realizat de la o altă persoană decât reclamantul, iar pentru cantitatea confiscată prin sentința penală, nu sunt incidente dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 190/2000, întrucât nu a fost abuziv preluată.

Apelul reclamantului a fost respins prin decizia civilă nr. 1853 din 30 august 2004 a Curții de Apel Cluj.

Instanța de apel a reținut că pentru a putea beneficia de dispozițiile O.U.G. nr. 190/2000, reclamantul trebuie să facă dovada că bunurile au fost preluate în mod abuziv.

În ceea ce privește cantitatea de 551,7 grame bijuterii, reclamantul nu a făcut dovada că i-ar fi aparținut, în condițiile în care, la momentul preluării, declarase că aparțineau unui cetățean iugoslav.

Pentru aurul confiscat prin hotărâre judecătorească, curtea de apel a constatat că dispozițiile legale în vigoare la acea dată au fost corect aplicate, neputându-se reține caracterul abuziv al preluării.

Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat, în esență, că în mod greșit instanțele au constatat că nu avea calitate procesuală activă în ceea ce privește cantitatea de 477,72 grame aur și 2 grame de argint, deoarece practicile abuzive, ce aveau ca scop confiscarea metalelor prețioase, erau de notorietate, mai ales în ceea ce privește pe rromi. Arătând că este puțin credibil ca un cetățean iugoslav să lase bijuterii în domiciliul său, a susținut că această apărare a sa a fost inventată de autoritățile vremii, pentru a atrage aplicabilitatea art. 52 din Decretul nr. 244/1978.

Cu privire la cantitatea confiscată prin hotărârea penală, reclamantul susține că a fost victima unei înscenări.

Se concluzionează că instanțele nu au apreciat corect probele administrate în cauză, ceea ce a condus la o soluție greșită.

Sub un prim aspect, trebuie subliniat faptul că aprecierea în sine a probelor administrate în cauză nu constituie motiv de casare, decât dacă, prin aceasta, s-a produs o încălcare a dispozițiilor legale.

Principala susținere, în opinia reclamantului, de natură a atrage aplicabilitatea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se sprijină pe ideea că faptele notorii nu trebuie dovedite, existând prezumția că preluarea a fost abuzivă.

Fără a contesta faptul că în decursul timpului s-au înregistrat abuzuri în ceea ce privește ridicarea sau confiscarea bunurilor de genul celor care fac obiectul acțiunii, trebuie subliniat că notorietatea presupune un grad de generalitate care să nu dea naștere la nici o îndoială cu privire la caracterul său.

Tocmai de aceea, O.U.G. nr. 190/2000 a stabilit criteriile în funcție de care preluarea bunurilor din aur se apreciază ca fiind abuzivă.

În cauză, reclamantul solicită restituirea unei cantități de aur ridicate de fostele organe ale Miliției prin proces verbal și a unei cantități de aur confiscate printr-o sentință penală.

În ceea ce privește cantitatea de 551,7 grame, ridicată de fosta Miliție prin proces verbal, reclamantul, în cadrul demersului judiciar inițiat, înainte de a dovedi că preluarea a fost abuzivă, ar fi trebuit să dovedească că bunurile îi aparțineau. Or, așa cum în mod corect au apreciat cele două instanțe, o astfel de dovadă nu s-a făcut în cauză.

Prin urmare, în mod corect cererea reclamantului privind restituirea cantității ridicate de fosta Miliție a județului Cluj prin procesul verbal din 10 martie 1998 a fost respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, față de probele dosarului și în lipsa unor dovezi contrare ale reclamantului.

Corectă este soluția instanțelor și în ceea ce privește cantitatea de 80,41 grame aur, confiscată prin hotărâre penală definitivă.

Astfel, potrivit art. 21 din O.U.G. nr. 190/2000, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase de natura celor prevăzute la art. 3 au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 și până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanțelor de judecată de la domiciliul reclamantului.

Prin urmare, pentru a califica preluarea drept abuzivă, ea ar fi trebuit să aibă loc prin încălcarea dispozițiilor legale.

Or, în cauză, nu s-a făcut dovada că procedura ce s-a finalizat cu sentința penală prin care, alături de condamnarea reclamantului, s-a dispus și confiscarea bunurilor din aur, s-ar fi derulat cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată. Neproducând dovezi în acest sens, reclamantul nu a demonstrat nici faptul că are vocația, în sensul O.U.G. nr. 190/2000, la restituirea bunurilor ce au făcut obiectul confiscării.

Față de cele mai sus arătate, recursul reclamantului va fi privit ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul G.G. împotriva deciziei civile nr. 1853/A din 30 august 2004 a Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2005.