Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 192/2005 AI generated

Eviction order restored after appellate ruling quashed; occupation without title suffices for eviction claim.

Case Number Decizia nr. 192/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) admitted the claimant's appeal, quashed the appellate decision of the Suceava Court of Appeal, and upheld the first-instance judgment ordering the eviction of the defendants from two rooms; the claimant prevailed, and the original eviction order remains in force as final. The dispute arose after the claimant obtained sole ownership of a building through a final partition action, with the defendants (former co-owners and family) refusing to vacate two rooms where they stored furniture and personal items, despite the claimant tendering the owed equalization payment (sultă), which they refused. The appellate court had dismissed the eviction claim as lacking an object because the defendants did not actually reside in the premises, reasoning that eviction presupposes effective habitation. On appeal, the High Court reversed, holding that an eviction action is properly grounded not in a lease relationship but in occupation without title; the claimant pursued a personal right to compel the defendants to perform an obligation to do (vacate and surrender the premises), and the claim was possible and lawful, thereby rejecting the appellate court's restrictive interpretation and restoring the trial court's decision under Articles 304(9), 312(3), and 314 of the Romanian Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 314 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (3) C. proc. civ; Eviction order restored after appellate ruling quashed; occupation without title suffices for eviction claim: The dispute arose after the claimant obtained sole ownership of a building through a final partition action, with the defendants (former co-owners and family) refusing to vacate two rooms where they stored furniture and personal items, despite the claimant tendering the owed equalization payment (sultă), which they refused. The appellate court had dismissed the eviction claim as lacking an object because the defendants did not actually reside in the premises, reasoning that eviction presupposes effective habitation. On appeal, the High Court reversed, holding that an eviction action is properly grounded not in a lease relationship but in occupation without title; the claimant pursued a personal right to compel the defendants to perform an obligation to do (vacate and surrender the premises), and the claim was possible and lawful, thereby rejecting the appellate court's restrictive interpretation and restoring the trial court's decision under Articles 304(9), 312(3), and 314 of the Romanian Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
eviction order right of habitation interpretation of a judgment law of obligations action to recover possession grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Used as the main ground to admit the appeal, since the appellate court's decision was found contrary to law.

art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Applied to allow the appeal and to rule on the merits by maintaining the first-instance judgment.

art. 314 C. proc. civ.

Used to refer the case back on the merits and to decide the dispute by upholding the original judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâții M.A., A.M., M.O., M.M. și M.S. pentru a se dispune prin hotărâre judecătorească evacuarea acestora din imobilul identificat în acțiune.

În motivarea acțiunii a arătat că întreg imobilul în cauză i-a fost atribuit, ca urmare a soluționării, definitiv și irevocabil, a unei acțiuni de ieșire din indiviziune, fiind obligat la plata unei sulte în favoarea prim-pârâtului.

Întrucât pârâtul și familia sa (ceilalți pârâți) refuză să elibereze spațiul (2 camere), în care au depozitat mobilă și alte bunuri personale, a introdus prezenta acțiune. Referitor la sultă, reclamantul a arătat că aceasta a fost consemnată la C.E.C., pârâtul refuzând, de asemenea, că o primească.

Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 3520 din 5 decembrie 2003, a admis acțiunea așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe pârâții au formulat apel, ce a fost admis de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 874 din 1 aprilie 2004, sentința apelată a fost schimbată în întregime, iar acțiunea respinsă ca fiind lipsită de obiect.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că evacuarea este o sancțiune civilă aplicabilă raporturilor de locațiune sau ocupării abuzive a unui imobil, că noțiunea se circumscrie în mod necesar ideii de ocupare a imobilului, respectiv acțiunii de locuire efectivă, iar obiectul acțiunii trebuie să fie licit, posibil și determinat.

Or, în cauză, obiectul acțiunii, respectiv evacuarea, nu este posibil, în condițiile în care, pârâții nu exercită o acțiune de locuire efectivă în imobilul în litigiu, împrejurare confirmată de părți și martora audiată în cauză. Acțiunea ar fi deci, în interpretarea instanței de apel lipsită de obiect, cu atât mai mult cu cât reclamantul o întemeiase pe calitatea de proprietar al imobilului.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat prezentul recurs, solicitând casarea acesteia și menținerea soluției pronunțate la judecarea în fond a cauzei, pentru motivele prevăzute de art. 304, pct. 6, 7, 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul a susținut că instanța de apel a invocat motive străine de cauza dedusă judecății, vorbind despre cerința unui contract de locațiune și schimbând astfel actul juridic dedus judecății, iar ocuparea abuzivă de către pârâți a spațiului și refuzul de eliberare se circumscrie în totalitate noțiunii de ocupare ilegală a unui imobil, așa cum a fost definit chiar de instanță.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Reclamantul este proprietarul imobilului, inclusiv al celor două camere din care solicită evacuarea pârâților, ca efect al unui partaj succesoral efectuat între părți.

Cauza acțiunii în evacuare o constituie ocuparea, fără titlu a spațiului în cauză de către pârâți și voința reclamantului de a face ca această ocupare să înceteze, stabilindu-se o stare corespunzătoare dreptului pretins, respectiv predarea locuinței în materialitatea ei.

Reclamantul nu a înțeles să își valorifice un drept de proprietate exclusiv și absolut în cadrul unei acțiuni în revendicare, ci doar un drept personal de creanță, având caracter relativ, în cadrul acțiunii în evacuare, urmând să-i constrângă pe debitori să execute o obligație de a face, adică de a evacua și preda material cele 2 camere.

În consecință, față de dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., decizia recurată va fi casată, iar apelul formulat împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Rădăuți va fi respins, cu consecința menținerii acestei din urmă hotărâri ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva deciziei civile nr. 874 din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Casează decizia recurată și pe fond menține sentința nr. 3520 din 5 decembrie 2003 a Judecătoriei Rădăuți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2005.