Second criminal appeal against a final homicide conviction declared inadmissible for violating the principle of uniqueness of appeal.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 128 din 16 martie 2005, Tribunalul Dolj, secția penală, a condamnat pe inculpatul A.V., la 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen.

A aplicat art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat, cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii.

S-a reținut că, în data de 14 decembrie 2004, în jurul orelor 17.00, inculpatul A.V. a aplicat victimei A.E., soția sa, o puternică lovitură cu cuțitul în abdomen, producându-i leziuni în urma cărora aceasta a decedat.

Prin raportul de constatare medico-legală (autopsie) s-a concluzionat că moartea victimei A.E., în vârstă de 38 ani, a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne și externe, consecința unei plăgi tăiate - înțepate, transfixiantă prin ficat și cord. Leziunile de violență au putut fi produse prin lovire, cu un corp tăietor - înțepător. Între leziuni și deces există raport de cauzalitate direct și necondiționat.

La individualizarea pedepsei, între alte criterii prevăzute în art. 72 C. pen., instanța de fond a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că acesta nu a mai săvârșit alte fapte penale, împrejurare în raport cu care s-a apreciat că scopul preventiv - educativ poate fi atins și prin condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, orientată spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare.

Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia penală nr. 147 din 28 aprilie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, reținând că starea de fapt a fost corect stabilită, încadrarea juridică a faptei este cea legală, iar pedeapsa aplicată este just individualizată.

Prin decizia nr. 3899 din 24 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva hotărârii instanței de control judiciar.

S-a reținut că realitatea obiectivă a faptelor demonstrează clar intenția de a ucide, așa încât încadrarea juridică a faptei este cea legală.

Nu pot fi primite apărările inculpatului, cu referire la scuza provocării, întrucât cearta dintre acesta și victimă era una obișnuită.

S-a mai reținut că în cauză nu sunt dovedire elemente care să justifice redozarea pedepsei, în sensul coborârii sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare, așa încât aceasta se constată a fi just individualizată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul A.V. a declarat un nou recurs, susținând că în mod greșit în favoarea acestuia nu au fost reținute circumstanțe atenuante.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă de condamnare a inculpatului M.I., ca urmare a parcurgerii celor două grade de jurisdicție reglementate de legea procesual-penală.

Or, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Inculpatul exercitându-și dreptul la recurs, cel de a-l doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil, nici potrivit legii speciale.

Prin urmare, excepția de inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul A.V. împotriva deciziei nr. 3899 din 24 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3232/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei (1.000.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.