Inadmissibility of second recourse against final judgment under uniqueness of appeal path and exclusive jurisdiction of Chamber of Nine Judges
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the second appeal filed by the convict against a final judgment upholding a 15-year imprisonment for aggravated murder, thereby leaving the initial conviction and the subsequent appellate and cassation confirmations of that judgment in force, while ordering the appellant to pay 300 lei in judicial costs. The dispute arose from the defendant's attempt to challenge a definitive penal judgment via a second recourse, which he argued was necessary to contest his guilt, despite having already exhausted the statutory avenues for appeal. The court held that the appeal was inadmissible because it violated the principle of the uniqueness of the appeal path under Article 3851 of the Code of Criminal Procedure, which restricts recourse exclusively to non-final judgments and extinguishes the right to appeal upon its first exercise; furthermore, the Chamber of Nine Judges lacked jurisdiction to hear the matter under Article 24 of Law No. 304/2004, as the section had not adjudicated the case in first instance, making the procedural challenge a violation of the legality of appeal routes.
Legislator headnote
AI generatedart. 175 lit. c) C. pen, art. 129 din Constituția, art. 3851 C. proc. pen, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) din același cod; Inadmissibility of second recourse against final judgment under uniqueness of appeal path and exclusive jurisdiction of Chamber of Nine Judges: The dispute arose from the defendant's attempt to challenge a definitive penal judgment via a second recourse, which he argued was necessary to contest his guilt, despite having already exhausted the statutory avenues for appeal. The court held that the appeal was inadmissible because it violated the principle of the uniqueness of the appeal path under Article 3851 of the Code of Criminal Procedure, which restricts recourse exclusively to non-final judgments and extinguishes the right to appeal upon its first exercise; furthermore, the Chamber of Nine Judges lacked jurisdiction to hear the matter under Article 24 of Law No. 304/2004, as the section had not adjudicated the case in first instance, making the procedural challenge a violation of the legality of appeal routes.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive to order the appellant to pay judicial costs.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 670 din 20 septembrie 2004, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul M.I., la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen.
S-a reținut că, în data de 2 iulie 2003, inculpatul a aplicat victimei T.C., vărul său, mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste corp, cauzându-i leziuni care au dus la decesul acesteia.
Apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 88 din 1 martie 2005 a Curții de Apel Iași.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2814 din 5 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 1925/2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul menționat împotriva deciziei pronunțate în apel.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul M.I. a declarat un nou recurs, susținând că nu se face vinovat de decesul victimei.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În consecință, revine părții interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.
Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă de condamnare a inculpatului M.I., ca urmare a parcurgerii celor două grade de jurisdicție reglementate de legea procesual-penală.
Or, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
Inculpatul exercitându-și dreptul la recurs, cel de a-l doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, cum secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul, la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul M.I. împotriva deciziei nr. 2814 din 5 mai 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1925/2005.
Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.