Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 447/2003 AI generated

Pretrial detention extension order not appealable; appeal inadmissible, costs awarded

Case Number Decizia nr. 447/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the defendant's appeal as inadmissible, affirming that an order extending pretrial detention issued by an appellate or cassation court under former Article 160d(1) of the Romanian Code of Criminal Procedure is not subject to appeal, as no such remedy is provided by law. The defendant had been convicted at first instance to 14 years' imprisonment for drug trafficking under Law No. 143/2000, a conviction upheld on appeal; subsequent orders by the Supreme Court of Justice periodically extended his detention, and he challenged only the order dated 12 September 2003. Relying on the principle of legality of legal remedies and the express provision of appeal only for first-instance orders under Article 160c(1), the court held that a remedy cannot be recognized beyond what the procedural law allows, even after repeal of Articles 160c–160d by Emergency Ordinance No. 109/2003, since admissibility is assessed under the law in force at the time the challenged order was issued. The defendant was ordered to pay 1,000,000 lei in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 37 lit. a) C. pen, art. 160d C. proc. pen, art. 160d alin. (1) C. proc. pen, art. 160c alin. (1) C. proc. pen, art. 160a alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Pretrial detention extension order not appealable; appeal inadmissible, costs awarded: The defendant had been convicted at first instance to 14 years' imprisonment for drug trafficking under Law No. 143/2000, a conviction upheld on appeal; subsequent orders by the Supreme Court of Justice periodically extended his detention, and he challenged only the order dated 12 September 2003. Relying on the principle of legality of legal remedies and the express provision of appeal only for first-instance orders under Article 160c(1), the court held that a remedy cannot be recognized beyond what the procedural law allows, even after repeal of Articles 160c–160d by Emergency Ordinance No. 109/2003, since admissibility is assessed under the law in force at the time the challenged order was issued. The defendant was ordered to pay 1,000,000 lei in judicial costs.

Keywords

AI generated
extension of detention imprisonment emergency ordinance code of criminal procedure judicial law appealability of remand decision
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the appeal as inadmissible.

Art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Legal basis for ordering the appellant to pay the judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 216 din 4 martie 2003, Tribunalul București, secția a II–a penală, a condamnat pe inculpatul B.M. la 14 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 387 din 23 iulie 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul B.M. a declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la 21 noiembrie 2003.

La data de 15 august 2003, s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalității măsurii arestării inculpatului.

Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, menținută în apel și observând și dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile.

La 12 septembrie 2003 și apoi la 10 octombrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive și, prin încheierile pronunțate la datele menționate, a dispus prelungirea acestei măsuri cu câte 30 zile.

Împotriva încheierii din 12 septembrie 2003 inculpatul B.M. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160b și ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de recurs, legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este adevărat că prin art. I pct. 25 și 26 din O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of., nr. 748/26.10.2003), art. 160c și art. 160d C. proc. pen. au fost abrogate.

În același sens sunt însă dispozițiile art. 160b, cu trimitere la art. 160a alin. (2) C. proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.

Totodată, ordonanța de urgență privitoare la modificarea Codului de procedură penală nu a vizat condițiile de exercitare a recursului în procesul penal, așa încât acestea rămân în continuare așa cum au fost reglementate prin Cap. III al Titlului II din Partea specială a acestuia.

Ca atare, chiar și în raport de modificarea legislativă menționată, calea procesuală aleasă de inculpat nu are suport legal și, în consecință, în lipsa dreptului de a sesiza instanța de control judiciar, recursul declarat de către acesta nu poate declanșa controlul judecătoresc asupra legalității și temeiniciei încheierii atacate, prin care instanța competentă, conform normelor legale în vigoare la data pronunțării, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu 30 zile.

Pe de altă parte, în raport de modul de reglementare, calea de atac constituie o calitate a hotărârii judecătorești.

În consecință, o hotărâre judecătorească, sentință, decizie sau încheiere, după caz, este supusă căilor de atac prevăzute de lege la data pronunțării acesteia.

Așa fiind, admisibilitatea recursului declarat de inculpat este examinată în raport de exercitarea acestuia cu respectarea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală la data pronunțării hotărârii atacate.

De altfel, o încheiere a instanței de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de inculpat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii din 12 septembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3589/2003, ca inadmisibil.

Obligă pe inculpat să plătească statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi 10 noiembrie 2003, în ședință publică.