Right of retention over dividends: appeal dismissed, lower rulings upholding the denial of retention and late payment interest affirmed.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1023 din 27 ianuarie 2004, reclamanta SC P.D.T. SRL, a chemat în judecată pârâta A.V., solicitând instanței să constate existența unui drept de retenție asupra sumei de 1.102.610.207 lei, reprezentând dividende aferente anului 2002, cuvenite și neîncasate, până la soluționarea irevocabilă a litigiilor care formează obiectul dosarului nr. 13131/2003, nr. 13253/2003, nr. 13276/2003, nr. 13384/2003, nr. 13449/2003 aflate pe rolul Judecătoriei sector 6 și totodată, că nu datorează daune interese moratorii pentru neplata dividendelor, întrucât exercită un drept legal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 6850 din 24 mai 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtă și a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, SC P.D.T. SRL București, cu obligarea reclamantei la 20.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că dreptul de retenție nu poate fi invocat în legătură cu bunuri consumtibile – dividende.

Pe de altă parte este fără temei invocarea dreptului de retenție printr-o acțiune în constatare, în condițiile în care creanța nu este certă, litigiile invocate fiind în curs de soluționare, iar creanțele invocate întemeiate pe raporturi juridice diferite.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, respins de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 645 din 16 noiembrie 2004.

Instanța de apel a reținut că sentința atacată este temeinică și legală, întrucât dreptul de retenție nu poate fi exercitat asupra creanțelor constând în sume de bani, cum pretinde reclamanta.

În practică, dreptul de retenție se invocă pe cale de excepție în litigii privind restituirea lucrului, sau pe calea contestației la executare.

Pe de altă parte prejudiciul invocat de reclamantă ca imputabil pârâtei nu este cert, neexistând hotărâri în acest sens.

Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta a declarat recurs, susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât:

- dreptul de retenție a cărui constatare face obiectul acțiunii, izvorăște din același raport juridic existent între părți și anume contractul de societate.

Greșit instanța a reținut că întrucât dreptul de retenție nu privește un bun mobil sau imobil, determinat, aflat în posesia sa, ci o sumă de bani, nu este admisibil.

Creanța față de pârâtă este certă, aceasta încasând nejustificat dividende aferente anilor 2000 și 2001, astfel că, pentru această creanță, fără temei instanțele au respins constatarea dreptului său de retenție asupra dividendelor ce se cuvin pârâtei din anul 2002, în sumă de 1.102.610.333 lei.

Greșit s-a respins și cererea privind constatarea inexistenței dreptului pârâtei de a pretinde daune interese moratorii pentru dividendele din 2002, întrucât refuzul plății nu este culpabil, ci determinat de dreptul de retenție asupra creanței față de pârâtă.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

C. civ. român și C. com., nu reglementează distinct dreptul de retenție, ca instituție juridică determinată dar, sunt câteva prevederi exprese, care consacră formal existența dreptului de retenție cum ar fi: art. 1322 și art. 1323, dreptul vânzătorului de a refuza predarea lucrului vândut în cazul neplății prețului; art. 1618 și art. 1619, dreptul depozitarului de a refuza restituirea lucrului aflat în depozit în cazul neplății cheltuielilor sau daunelor ce se cuvin, etc.

În aceste cazuri, consacrate de legiuitor, dreptul de retenție izvorăște din raporturi juridice cu obligațiuni sinalagmatice și privește un bun mobil sau imobil deținut de creditor.

În speță dreptul de retenție invocat de reclamantă, a cărui constatare se solicită, pe lângă faptul că a fost invocat într-o acțiune în constatare, inadmisibilă, atât timp cât partea are calea acțiunii în realizare, dar nici nu a fost dovedit.

Creanța invocată de reclamantă, nu este certă și lichidă, întrucât așa cum se arată chiar prin acțiune, formează obiectul mai multor litigii dintre părți, nesoluționate definitiv.

Dar nu numai creanța invocată de reclamantă este incertă ci și datoria acesteia, dividendele pe anul 2002, acestea formând obiectul altui litigiu dintre părți.

Susținerea reclamantei că atât creanța cât și datoria izvorăsc din același raport juridic, contractul de societate, este fără relevanță în ce privește temeinicia cererii, întrucât conform situației de fapt reținută de instanțe, dreptul la dividende își are temeiul în calitatea de asociat al pârâtei, pe când sumele încasate fără temei de aceasta, conform susținerilor reclamantei, sunt urmarea unor fapte culpabile, a căror analiză este supusă instanțelor.

Ca urmare, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamanta, parte căzută în pretenții, va fi obligată față de intimata pârâtă la cheltuieli de judecată, în recurs, onorar de avocat plătit de intimată, în sumă de 20.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., ridicată de recurenta SC P.D.T. SRL București.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de aceeași parte împotriva deciziei nr. 645 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenta la 20.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata A.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 septembrie 2005.