Judicial deposit restitution claim quashed and remanded for reconsideration of merits.
Legislator summary
AI generatedThe court admitted the appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case for reconsideration to the same court (Court of Appeal Bucharest, commercial section), making the ruling final and irrevocable; the claim for restitution of a judicial deposit (caution) was thus not finally decided on the merits. The dispute concerned the return of a 12,000,000 lei bond paid in March 2002 for a suspension of execution of a judgment, after the appeal against that judgment was admitted and the underlying claim was rejected; the lower court had denied restitution for lack of the conditions of art. 300(5) of the Civil Procedure Code. The High Court held that the lower court's decision lacked reasoning, violating art. 304(7), and that, under the symmetry of arts. 300(3), 403(3)-(4), and 403, the order on restitution of a caution must be made by an interlocutory decision (încheiere) appealable by separate appeal, so the case was remanded for the lower court to verify how the appeal was resolved in the underlying case and whether restitution is justified, without the appeal record being attached to allow modification here.
Legislator headnote
AI generatedart. 300 alin. (5) C. proc. civ, art. 403 C. proc. civ, art. 304 pct. 7 C. proc. civ, Art. 312 alin. (3) și alin. (1) teza finală C. proc. civ; Judicial deposit restitution claim quashed and remanded for reconsideration of merits: The dispute concerned the return of a 12,000,000 lei bond paid in March 2002 for a suspension of execution of a judgment, after the appeal against that judgment was admitted and the underlying claim was rejected; the lower court had denied restitution for lack of the conditions of art. 300(5) of the Civil Procedure Code. The High Court held that the lower court's decision lacked reasoning, violating art. 304(7), and that, under the symmetry of arts. 300(3), 403(3)-(4), and 403, the order on restitution of a caution must be made by an interlocutory decision (încheiere) appealable by separate appeal, so the case was remanded for the lower court to verify how the appeal was resolved in the underlying case and whether restitution is justified, without the appeal record being attached to allow modification here.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for cassation: the appealed decision lacked the reasons on which it was based.
Procedural basis for admitting the appeal, cassating the decision and remitting the case for retrial.
Full text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2002 A.P.A.P.S. a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 12.000.000 lei, plătiți cu O.P. din 1 martie 2002, în dosar nr. 2521/2002, care a avut ca obiect cererea de suspendare a executării sentinței nr. 7169 din 4 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul București în dosar nr. 6531/2001.
În susținerea cererii petenta a arătat că la data de 5 martie 2002, prin încheierea nr. 353, Curtea de Apel București a admis cererea de suspendare a sentinței până la soluționarea recursului declarat împotriva aceleiași sentințe.
S-a mai precizat că recursul declarat a fost admis prin decizia civilă nr. 715 din 14 mai 2002, sentința recurată a fost modificată în tot, iar pe fond acțiunea SC S. SA a fost respinsă, ca nefondată.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 1043 din 2 septembrie 2002 a respins cererea ca nefondată nefiind întrunite cerințele art. 300 alin. (5) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, petenta a formulat apel, calificată de instanță recurs având în vedere dispozițiile art. 300 alin. (5) și alin. (1) și art. 403 C. proc. civ.
În motivare, recurenta critică soluția pronunțată motivat de faptul că în mod greșit instanța de apel a considerat că nu sunt întrunite dispozițiile art. 300 alin. (5), din moment ce recursul declarat a fost admis, iar sentința recurată a fost modificată în tot, iar pe fond acțiunea SC S. SA a fost respinsă, ca nefondată.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 300 alin. (3) coroborat cu art. 403 alin. (3) și alin. (4) suspendarea la cerere a executării hotărârii recurate poate fi acordată numai după depunerea unei cauțiuni, iar asupra cererii de suspendare instanța în toate cazurile se pronunță prin încheiere care poate fi atacată cu recurs.
Din economia textelor precizate rezultă că atât asupra stabilirii cauțiunii cât și cererii de suspendare instanța se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs în mod separat.
Rezultă că, potrivit simetriei juridice asupra cererii de restituire a cauțiunii instanța se pronunță tot prin încheiere cu aceiași cale de atac.
În speță, instanța de apel s-a pronunțat prin decizie, care nu cuprinde motivele pe care se sprijină fiind indicat numai temeiul legal.
Față de cele arătate, Înalta Curte precizează că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cum în cauză modificarea hotărârii recurate nu este posibilă, întrucât nu a fost atașat dosarul de recurs pentru a verifica plata cauțiunii, recursul urmează a fi admis, decizia criticată urmând a fi casată și cererea trimisă spre rejudecare potrivit art. 312 alin. (3) și alin. (1) teza finală.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va verifica modul cum a fost soluționat recursul în dosarul în care s-a plătit cauțiunea și față de soluția dată va aprecia în ce măsură cererea este întemeiată, în raport de dispozițiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de petenta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 1043 din 2 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.