Competence for cassation appeal against appellate decision in sale of prefabricated structure; remand to Court of Appeals

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții S.M. și M.S. au chemat în judecată pe pârâții E.E. și E.M., pentru ca în contradictoriu cu aceștia, să fie obligați la plata echivalentului de 700 de dolari SUA cu dobânda de 5% lunar, începând cu data de 5 ianuarie 2001 până la achitarea sumei.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 1 mai 2001 între părți a intervenit o înțelegere prin care au vândut pârâților o baracă din panouri prefabricate edificată de reclamanți pe terenul pârâților în schimbul prețului de 2.800 dolari SUA.

Potrivit convenției, pârâții aveau obligația să plătească reclamanților suma de 350 de dolari SUA în anul 2001 și suma de 350 de dolari SUA în anul 2002, cu dobânda de 5% pentru fiecare lună întârziere.

Pârâții au formulat cerere reconvențională solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât vânzătorii nu sunt proprietarii bunului vândut.

Prin sentința civilă nr. 15070 din 26 noiembrie 2003 Judecătoria Constanța a respins ca nefondată acțiunea principală, a admis cererea reconvențională și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 1 mai 2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut în esență, că terenul este proprietatea statului, nu este în proprietatea pârâților și nici construcția nu a ajuns în proprietatea lor, astfel că actul juridic încheiat la 1 mai 2001, este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită.

Împotriva mai sus menționatei hotărâri au declarat apel reclamanții S.M. și M.S.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 619/c din 2 iunie 2004, a admis apelul declarat de reclamanții S.M. și M.S., a schimbat în tot sentința atacată și în consecință:

A admis acțiunea și a obligat pârâții către reclamanți la plata echivalentului celor două rate, respectiv 700 dolari SUA cu dobânda de 5% lunar, începând cu 1 ianuarie 2002, până la achitarea integrală.

A respins ca nefondată cererea reconvențională.

Intimații au fost obligați să plătească reclamanților suma de 3.281.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, că părțile nu au contestat convenția încheiată și materializată în antecontractul aflat la dosar, și tot de comun acord, au stabilit rata anuală de 350 dolari SUA și dobânda de 5%, în condițiile în care pârâții au folosit construcția.

În contra acestei decizii pârâții E.M. și E.E. au declarat recurs.

Verificând competența soluționării recursului declarat de pârâți, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prima instanță a fost investită pe cale principală cu o acțiune în pretenții, deci evaluabilă în bani.

Calificarea corectă a cererilor deduse judecății prezintă importanță printre altele și în stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță.

Față de considerentele expuse, hotărârea de primă instanță la data pronunțării ei 26 noiembrie 2003 era supusă căii de atac a apelului la tribunal potrivit art. 2 pct. 2 și art. 282 alin. (1) C. proc. civ. în vigoare la acea dată.

Textele de lege enunțate au fost modificate succesiv prin Legile nr. 195 din 25 mai 2004 și 493 din 18 noiembrie 2004, competența soluționării apelului a revenind curții de apel.

Ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 219/2005 prin care au fost din nou modificate dispozițiile art. 2 în materie de competență, potrivit cărora în prezent hotărârile de primă instanță pronunțate de judecătorii în litigii cu un obiect de până la 5 miliarde lei sunt supuse fie apelului, fie recursului, după caz la tribunal, iar hotărârile date în apel sunt supuse recursului la instanța de apel.

Potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 pricinile în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal investite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii.

În raport cu cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă să soluționeze recursul de față, astfel că va înainta dosarul instanței competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Scoate cauza de pe rol și trimite dosarul la Curtea de Apel Constanța pentru soluționarea recursului declarat de pârâții E.M. și E.E. împotriva deciziei civile nr. 619/C din 2 iunie 2004 pronunțată ca instanță de apel de către Curtea de Apel Constanța secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2005.