Admissibility of a right-of-way servitude between co-owners in indivision and the existence of adequate access to a public road

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3336 din 1 octombrie 2003, pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamanta H.S. a chemat în judecată pe pârâtele M.I. și T.E., solicitând constituirea unei servituți de trecere peste terenul proprietatea pârâtei M.I., fond aservit situat în Borșa, la domiciliul ei și obligarea pârâtei T.E. să-și retragă gardul pe vechiul amplasament.

În motivarea acțiunii s-a arătat că terenul fiind aservit a aparținut antecesorului reclamantei și al pârâtei M.I., acestea fiind surori, iar pe acest teren a existat un drum de trecere, care în timp, a fost îngustat prin mutarea gardului de către pârâta T.E.

A mai arătat reclamanta faptul că între ea și pârâta M.I. a avut loc un partaj, în sensul că i s-a dat un drept de trecere reclamantei peste terenul pârâtei M.I., motiv pentru care aceasta din urmă a primit în locul ei cu 1,5 ari mai mult, precum și faptul că pârâtele nerespectând învoiala i-au închis calea de acces, nemaiexistând altă posibilitate de acces la calea publică.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 616 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 180 din 27 ianuarie 2004, Judecătoria Vișeu de Sus a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Apelul formulat de reclamanta H.S. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 909/A din 16 aprilie 2004.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut în esență că reclamanta și pârâta M.I., fiind surori și moștenitoare ale tatălui lor, se află în coindiviziune cu privire la acest teren, astfel că stabilirea unei servituți este inadmisibilă până în momentul în care se va face ieșirea din indiviziune și eventual o lotizare care trebuie să asigure accesul părților la calea publică.

Au mai reținut instanțele că nici una dintre părți nu este proprietară tabulară pentru a putea solicita pretenții cu privire la folosirea terenului altele decât de natură posesorie.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a formulat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând în esență că instanțele nu au avut în vedere partajul voluntar intervenit între părți, pronunțând hotărâri nelegale.

Recursul nu este fondat.

În acest sens, Curtea are în vedere împrejurarea că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 576 și art. 616 C. civ.

Potrivit acestor dispoziții legale, doar proprietarul locului înfundat poate să ceară vecinului său dreptul de trecere spre calea publică pentru folosirea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar produce. Loc înfundat este acela care nu are nici o ieșire la calea publică sau care are o ieșire cu inconveniente grave ori periculoase. Dacă există loc de trecere la calea publică, fie și un drum impracticabil în anumite împrejurări, dar care poate deveni practicabil cu multe cheltuieli , locul nu este înfundat.

În mod corect au reținut instanțele, având în vedere și concluziile raportului de expertiză, că în speță există o cale de acces, care nu prezintă inconveniente grave și nici periculoase.

Față de petitul de constituire a unei servituți de trecere și raportat și la calitatea de coindivizar a părților, atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o corectă apreciere a raporturilor juridice dintre părți.

Este de observat că deși s-a susținut că între părți ar fi intervenit un partaj voluntar, la dosar nu s-a depus nici un înscris în acest sens.

Dreptul de servitute fiind un drept real principal derivat, perpetuu și indivizibil, constituit asupra unui imobil numit fond aservit sau dominant, pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân, în mod legal au reținut instanțele că, în speță, părțile aflându-se în coproprietate, stabilirea unei servituți este inadmisibilă.

Așa fiind, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsesc incidența în cauză, hotărârile pronunțate în fond și în apel fiind conforme dispozițiilor legale amintite.

Curtea constată, de asemenea, că respectivele hotărâri au fost date în urma analizării întregului material probatoriu, astfel încât în speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Față de toate aceste considerente, urmează a se face aplicarea art. 312 C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta H.S. împotriva deciziei civile nr. 909 A din 16 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.