Competent appellate court for third-party ownership objections in enforcement proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled in favor of the Tribunal of Brașov, resolving a negative conflict of jurisdiction by establishing that the Tribunal, not the Court of Appeal, was competent to hear the appeal against a civil judgment regarding an enforcement objection. The dispute centered on whether an appeal lay against a judgment rendered on an objection to enforcement filed by a third party claiming ownership rights over seized property, with the appellate court initially declining jurisdiction in favor of the Tribunal, and the Tribunal subsequently declining jurisdiction back to the appellate court. Relying on Article 402(2) of the Code of Civil Procedure in conjunction with Article 401(2), which provides an exception to the general rule against appeals in enforcement matters for third-party ownership claims, and interpreting Article 2(2) of the Code of Civil Procedure to mandate that appeals be heard by the immediate superior instance, the Supreme Court determined that the Tribunal of Brașov was the correct competent authority for the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 din Legea nr. 195/2004, art. 402 alin. (2) C. proc. civ, art. 401 alin. (2) C. proc. civ, art. 2 pct. 2 C. proc. civ; Competent appellate court for third-party ownership objections in enforcement proceedings: Potrivit art. 402 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunțată cu privire la contestația la executare se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art. 4001 și art. 401 alin. (2) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competență de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 29 din 17 ianuarie 2005 Curtea de Apel Brașov a admis excepția necompetenței materiale și pe cale de consecință: a declinat competența de soluționare a apelului declarat de contestatorii C.M., Z.I., Z.M. împotriva sentinței civile nr. 747 din 27 mai 2004 a Judecătoriei Făgăraș în favoarea Tribunalului Brașov.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 195/2004 hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel.
Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr. 158 din 10 mai 2005 a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov și, în consecință: a declinat competența de soluționare a apelului declarat de contestatorii C.I.M., Z.I. și Z.M. împotriva sentinței civile nr. 474 din 27 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Făgăraș, în favoarea Curții de Apel Brașov; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov și a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța un regulator de competență.
Competent să soluționeze apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 747 din 27 mai 2004 a Judecătoriei Făgăraș este Tribunalul Brașov.
Potrivit art. 402 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunțată cu privire la contestația la executare se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art. 4001 și art. 401 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, în materia contestației la executare, regula este aceea potrivit cu care hotărârea se dă fără drept de apel.
Excepțiile, conform art. 402 alin. (2) C. proc. civ. sunt reprezentate de cazurile în care sunt incidente dispozițiile art. 4001 și art. 401 alin. (2) C. proc. civ.
În speță, așa cum rezultă din probele existente la dosarul cauzei, contestația a fost formulată de o „terță persoană care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit”, în sensul art. 401 alin. (2) C. proc. civ., respectiv de C.M., Z.I., Z.M.
În aceste condiții, rezultă că hotărârea pronunțată de Judecătoria Făgăraș este supusă atât apelului, cât și recursului.
Cu privire la instanța competentă să soluționeze apelul, este incident art. 2 pct. 2 C. proc. civ. interpretat în spiritul modificărilor Legii nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, în sensul judecării căilor de atac de către instanțele imediat superioare celor care le-au pronunțat.
În consecință se va stabili în favoarea Tribunalului Brașov, judecarea apelului împotriva sentinței civile nr. 747 din 27 mai 2004 a Judecătoriei Făgăraș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește în favoarea Tribunalului Brașov competența de soluționare a apelului împotriva sentinței civile nr. 747 din 27 mai 2004 a Judecătoriei Făgăraș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2005.