Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7203/2005 AI generated

Competence of the final appeal instance for real property disputes following 2005 jurisdictional reforms based on the value of the subject matter

Case Number Decizia nr. 7203/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome remanded

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) referred the case to the Bucharest Court of Appeal for competent resolution of the appeal, thereby halting its own review due to a statutory change in jurisdictional competence. The underlying dispute involved a claim by former owners to challenge the state nationalization of real property (two apartments), declare sales contracts null and void, and seek restitution or damages, which the first instance partially granted by confirming the nationalization decree was invalid but rejecting the other claims, a ruling upheld on appeal. The decisive legal basis was Article II(3) of Law No. 219/2005, which modified the Civil Procedure Code to alter the jurisdiction of courts based on the value of the disputed object, mandating that the Bucharest Court of Appeal, rather than the ICCJ, handle the final appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005; Competence of the final appeal instance for real property disputes following 2005 jurisdictional reforms based on the value of the subject matter: The underlying dispute involved a claim by former owners to challenge the state nationalization of real property (two apartments), declare sales contracts null and void, and seek restitution or damages, which the first instance partially granted by confirming the nationalization decree was invalid but rejecting the other claims, a ruling upheld on appeal. The decisive legal basis was Article II(3) of Law No. 219/2005, which modified the Civil Procedure Code to alter the jurisdiction of courts based on the value of the disputed object, mandating that the Bucharest Court of Appeal, rather than the ICCJ, handle the final appeal.

Keywords

AI generated
resolution of jurisdictional dispute restitution of property law reforms article of civil procedure value in dispute statutory basis

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
și T.L.A., criticând-o ca fiind nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005
The provision cited in the dispositive to justify transferring the case to the Bucharest Court of Appeal based on the changed jurisdictional competence regarding the value of the disputed object.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

The provision cited in the dispositive to justify transferring the case to the Bucharest Court of Appeal based on the changed jurisdictional competence regarding the value of the disputed object.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6381 din 24 septembrie 2003 Judecătoria sectorului 3 București a respins excepția lipsei de interes a reclamanților T.T.T.D.A. și T.T.L.A., ca neîntemeiată, a respins excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind întreruperea prescripției și obligarea pârâților la plata despăgubirilor în mod subsidiar, ca neîntemeiate; a admis în parte acțiunea principală așa cum a fost precizată de reclamanții T.T.T.D.A. și T.T.L.A., în contradictoriu cu pârâții D.I., B.A., B.R., Municipiul București prin Primarul General și SC „Centrul Istoric” SA București și pe cale de consecință: a constatat nevalabilitatea titlului de trecere în proprietatea statului prin naționalizare a imobilului din București, prin Decretul nr. 92/1950; a respins acțiunea în revendicare a cotei de 41,48% din imobilul situat în București, ca inadmisibilă; a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 828 din 26 iunie 1997 și nr. 966 din 6 ianuarie 1998 încheiate între părți, ca neîntemeiat; a respins capătul de cerere subsidiar privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea de piață a părții din imobil revendicat, ca neîntemeiat; a respins capătul de cerere privind întreruperea prescripției ca neîntemeiat.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 1809 din 15 septembrie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții T.T.T.D.A. și T.L.A. și de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în contradictoriu cu pârâții D.I., B.A., B.R., Municipiul București prin Primarul General și SC „Centrul Istoric” SA; a respins excepțiile privind constatarea nulității apelului declarat de Municipiul București prin Primarul General, a lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, ca nefondate.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs reclamanții T.T.T.D.A. și T.L.A., criticând-o ca fiind nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, a fost modificată și completată prin Legea nr. 219/2005. Prin această lege din urmă s-au schimbat competențele instanțelor de judecată în funcție de valoarea obiectului litigios precum și căile de atac. În acest sens sunt prevederile art. 1-4 C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005.

În speță, obiectul litigiului între părțile litigante îl constituie două apartamente așa cum rezultă din contractele de vânzare cumpărare nr. 828 din 26 iunie 1997 (val. 5.764.721 lei fila 111 dosar fond) și nr. 966 din 6 ianuarie 1998 (val. 15.082.213 lei fila 162 dosar fond).

Avându-se în vedere prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 și ținând seama și de cele menționate mai sus, se va trimite dosarul cauzei la Curtea de Apel București spre competentă soluționare a recursului declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 1809 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, trimite dosarul la Curtea de Apel București spre competentă soluționare a recursului declarat de reclamanții T.T.T.D.A. și T.L.A. împotriva deciziei nr. 1809/A din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2005.