Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5780/2005 AI generated

Nullity of cassation appeal for lack of motivation in a civil revision proceeding

Case Number Decizia nr. 5780/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared null and void the appeal in cassation filed by the petitioner against the Court of Appeal's decision dismissing a revision request, effectively allowing the lower court's dismissal to stand. The dispute concerned a procedural challenge where the petitioner sought to revise a civil decision originally issued within a "contestație în anulare" (annulment objection) proceeding, which the appellate court rejected on the ground that such decisions are not subject to revision under Article 322(1) of the Code of Civil Procedure. The Supreme Court found that the appeal was procedurally null because the petitioner failed to provide mandatory legal arguments (motivation) either in the initial filing or within the 15-day statutory period following notification, and cited no grounds of public order that could be raised ex officio, leading the court to apply Article 306(1) of the Code of Civil Procedure to annul the unsustained appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 303 C. proc. civ, art. 306 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for lack of motivation in a civil revision proceeding: Potrivit art. 303 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii (art. 301).

Keywords

AI generated
procedural nullity grounds for cassation civil annulment article of civil procedure revision of a judgment standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, cu decizia civilă nr. 4597 din 19 decembrie 2003 a respins cererea de revizuire formulată de B.G.C. împotriva deciziei civile nr. 2345 din 30 iunie 2003 pronunțată de aceeași curte, cu motivarea ca decizia a cărei revizuire se cere este pronunțată într-o contestație în anulare și nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire, în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 30 iunie 2005 a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea recursului în lipsă și depune taxa judiciară de timbru, fără a motiva recursul.

S-a pus în discuție din oficiu, nulitatea recursului.

Potrivit art. 303 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii (art. 301).

Cum recurentul nu a motivat recursul, și nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate și în afara termenului legal, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., urmează a constata nul recursul declarat de B.G.C. împotriva deciziei civile nr. 4597 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul, recursul declarat de revizuientul B.G.C. împotriva deciziei nr. 4597 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 1 iulie 2005.