Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4845/2005 AI generated

Land registration validity and suspension of proceedings pending related property rights dispute

Case Number Decizia nr. 4845/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the civil appeal filed by the local municipal council, quashed the appellate court's decision of November 17, 2004, and remanded the case for further proceedings, leaving the first-instance decision in effect for the time being. The dispute concerned a procedural motion by a real estate company to suspend the judgment in a civil case regarding the cancellation of a land registration entry, arguing that the outcome depended on a separate appeal concerning the recognition of its property rights. The decisive legal basis was Article 244(1) of the Civil Procedure Code, under which the court determined that the conditions for suspending the trial were not met because the appellate court failed to demonstrate how the resolution of the present case genuinely depended on the outcome of the related proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 50 din Legea nr. 7/1996, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 244 pct. 1 C. proc. civ; Land registration validity and suspension of proceedings pending related property rights dispute: La termenul de judecată din 17 noiembrie 2004, apărătorul recurentei a solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 329/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al SC M.C. SA Hunedoara.

Keywords

AI generated
civil dispute pending proceedings municipal land real property registration procedure registration of a company

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 2972/2000
Împotriva acestei încheieri a declarat apel Consiliul Local al Municipiului Hunedoara, arătând că înscrierea este greșită, deoarece prin decizia civilă nr. 2972/2000 a Tribunalului Hunedoara s-a dispus radierea dreptului de proprietate a lui SC M.C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Hunedoara, prin încheierea nr. 1828/2001, a dispus notarea pe terenul înscris în CF nr. 5155A Hunedoara, top 2600/2 în proprietatea lui SC M.C. SA Hunedoara.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel Consiliul Local al Municipiului Hunedoara, arătând că înscrierea este greșită, deoarece prin decizia civilă nr. 2972/2000 a Tribunalului Hunedoara s-a dispus radierea dreptului de proprietate a lui SC M.C. SA Hunedoara și că întabularea pentru construcție s-a dispus în baza unor înscrisuri care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 7/1996.

Tribunalul Hunedoara, prin decizia civilă nr. 610 din 17 octombrie 2003, a admis apelul, a desființat încheierea atacată și a dispus radierea notării în cartea funciară pentru imobilul în cauză.

Împotriva acestei decizii, a exercitat calea de atac a recursului SC M.C. SA Hunedoara, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului.

La termenul de judecată din 17 noiembrie 2004, apărătorul recurentei a solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 329/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al SC M.C. SA Hunedoara.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin încheierea pronunțată la același termen, a constatat că soluționarea recursului depinde de soluția ce se va da în recursul îndreptat împotriva deciziei civile nr. 329/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia și a dispus suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct.1 C. proc. civ.

Consiliul Local al Municipiului Hunedoara a declarat recurs împotriva încheierii din 17 noiembrie 2004, arătând că prin suspendarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 610/2003, s-a creat o situație ce favorizează aparența unei înscrieri legale a dreptului de proprietate pentru SC M.C. SA Hunedoara, înscriere ce este folosită, dat fiind caracterul de opozabilitate față de terți al înscrierilor din Cartea Funciară, în cauza din dosarul nr. 3897/2003 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se judecă recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 329/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Recursul va fi admis.

Curtea de Apel a dispus suspendarea judecării recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 610/2003, fără însă a arăta în ce măsură și pentru care considerente dezlegarea pricinii depinde de modul de soluționare al cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3897/2003 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se judecă recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 329/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a probatoriului administrat în cauză, se constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 244 pct.1 C. proc. civ., așa încât se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea dosarului aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Hunedoara împotriva încheierii din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.