Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 328/2005 AI generated

Inadmissibility of appeal against Supreme Court revision decision due to lack of susceptibility to appeal and lack of jurisdiction of the full panel

Case Number Decizia nr. 328/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice, sitting in a panel of nine judges, dismissed as inadmissible the appeal against a decision by the Civil and Intellectual Property Section of the same court that had rejected a petition for revision as filed outside the statutory one-month deadline. The dispute originated from a property transaction; after initial procedural battles regarding the annulment and absolute nullity of a sale contract, the respondent sought to revise a final appellate decision based on conflict of judgments and new evidence, but the original action remained dismissed following the revision proceedings. The decisive legal basis for the dismissal was Article 328(1) of the Civil Procedure Code, which restricts appeals against revision judgments to those susceptible of appeal as to the original judgment; because the appealed revision decision confirmed the finality of a ruling already immune to standard appeal, the new appeal was inadmissible under the principle of legality. Furthermore, the panel determined it lacked subject-matter jurisdiction under Article 24 of Law no. 304/2004, which reserves its competence for specific criminal matters in first instance, making the appeal inadmissible under both common law and special statutory provisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 324 alin. (11) C. proc. civ, art. 129 din Constituția, art. 328 alin. (1) C. proc. civ, art. 328 alin. (2) C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against Supreme Court revision decision due to lack of susceptibility to appeal and lack of jurisdiction of the full panel: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Keywords

AI generated
revision of a judgment lack of jurisdiction action for annulment absolute nullity of judgment article of civil procedure matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 322 pct. 7 C. proc. civ
817 din 17 iunie 2003, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei instanței de recurs, formulată de pârâta S.M., întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
art. 324 alin. (11) C. proc. civ
5648/2003, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, cu motivarea că aceasta a fost formulată cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (11) C. proc. civ.
art. 129 din Constituția
Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
art. 328 alin. (1) C. proc. civ
Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
art. 328 alin. (2) C. proc. civ
De altfel, această concluzie dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispozițiile legii procesual-civile, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, este susținută de dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art.
art. 299 C. proc. civ
Se constată, așadar, că recursul declarat de revizuenta menționată nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
art. 24 din Legea nr. 304/2004
Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.
art. 126 alin. (2) din Constituția
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 972 din 13 martie 2000, Judecătoria Focșani a admis cererea reclamantei B.A. și a anulat actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1631/1998.

Apelul declarat de pârâta S.M. împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1138 din 21 decembrie 2000, a Tribunalului Vrancea.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 639/R din 1 iunie 2001, a admis apelul declarat de pârâta S.M. împotriva acestei din urmă hotărâri și a modificat hotărârile pronunțate în cauză, în sensul că a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta B.A.

Prin sentința nr. 2762 din 24 iunie 2002, Judecătoria Focșani a admis acțiunea formulată de reclamanta B.A., în contradictoriu cu pârâta S.M. și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1631 din 4 iunie 1998, al notarului public C.S., încheiat între B.M., în calitate de vânzător și S.M., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în vatra satului Lepșa, compus din 8700 m2 teren curte, casă formată din 3 corpuri, grajd și beci.

Apelul declarat de pârâta S.M. împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 15 din 20 ianuarie 2003, a Tribunalului Vrancea, secția civilă.

Recursul declarat de pârâta S.M. împotriva acestei decizii a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 638/R din 19 mai 2003.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 817 din 17 iunie 2003, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei instanței de recurs, formulată de pârâta S.M., întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Cererea de revizuire, întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., formulată de revizuenta S.M. împotriva deciziei nr. 638/R din 19 mai 2003, a Curții de Apel Galați, secția civilă, a fost respinsă, ca tardivă, prin decizia nr. 1532 din 25 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5648/2003, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, cu motivarea că aceasta a fost formulată cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (11) C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta S.M. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre, a cărei anulare se cere, era și ea susceptibilă de recurs.

Este de reținut în acest sens că, prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazurile prevăzute în art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., în sensul că a constatat formularea cererii, cu depășirea termenului legal stabilit de legea procesual-civilă pentru exercitarea căii de atac extraordinare menționate.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar, că recursul declarat de revizuenta menționată nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

De altfel, această concluzie dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispozițiile legii procesual-civile, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, este susținută de dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 56 din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluționării căii de atac exercitate de revizuenta menționată, potrivit cărora hotărârile date în revizuire de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt exceptate expres de la controlul judiciar, prin exercitarea recursului.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuenta S.M., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta S.M., prin P.D., în calitate de mandatar, împotriva deciziei nr. 1532 din 25 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5648/2003, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.