Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 319/2005 AI generated

Ministerial responsibility complaint against Prime Minister: appeal allowed, lower decision annulled, and complaint dismissed as inadmissible

Case Number Decizia nr. 319/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, sitting as a panel of nine judges, admitted the appeal filed by the Prime Minister, reversed the lower court's decision, and dismissed the criminal complaint as inadmissible. The case arose from a criminal complaint filed by a private citizen acting as a civil society representative against the Prime Minister, alleging violations of the Ministerial Responsibility Law and specific criminal offenses. The central issue was whether a criminal complaint alleging ministerial responsibility could be filed directly with the court. The Court held that the lower court erred in applying the general penal procedure rule regarding the redirection of complaints (Art. 285 of the Code of Criminal Procedure), as the Ministerial Responsibility Law establishes a special, derogatory procedure that does not grant private citizens the right to initiate penal proceedings directly against government members through a criminal complaint. Instead, citizens possess only the right to petition specific authorities to trigger a review by the President. Consequently, the direct filing of the complaint was deemed legally inadmissible, and the lower court's order to refer the matter to the Prosecutor’s Office was overturned.

Legislator headnote

AI generated

art. 109 alin. (2) din Constituția, art. 12 din Legea nr. 115/1999, art. 285 C. proc. pen, art. 20 din Legea nr. 115/1999, art. 279 lit. a) C. proc. pen, art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen; Ministerial responsibility complaint against Prime Minister: appeal allowed, lower decision annulled, and complaint dismissed as inadmissible: Pentru a dispune în sensul trimiterii plângerii formulate de petentul F.I., pentru competentă soluționare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 285 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 16 alin. (12) și art. 20 din Legea nr. 115/1999, republicată, privind responsabilitatea ministerială.

Keywords

AI generated
ministerial responsibility minister of justice criminal complaint right to petition cassation review constitutional complaint abroad

Cited Legislation

AI generated
art. 109 alin. (2) din Constituția
S-a susținut că hotărârea primei instanței este nelegală în raport cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituția României și art.
art. 12 din Legea nr. 115/1999
(2) din Constituția României și art. 12 din Legea nr. 115/1999, republicată, precum și în raport cu dispozițiile art.
art. 285 C. proc. pen
Pentru a dispune în sensul trimiterii plângerii formulate de petentul F.I., pentru competentă soluționare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 285 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art.
art. 20 din Legea nr. 115/1999
(12) și art. 20 din Legea nr. 115/1999, republicată, privind responsabilitatea ministerială.
art. 279 lit. a) C. proc. pen
art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va respinge, ca inadmisibilă, plângerea petentului F.I.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 11 mai 2005, în nume propriu și ca reprezentant al Asociației R., în calitate de președinte, F.I. a sesizat cu o plângere penală, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând încălcarea de către Primul Ministru al Guvernului României, A.C.P.T., a dispozițiilor Legii nr. 233/2003 și săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 314, 315 și 357 C. pen.

Prin sentința nr. 472 din 14 septembrie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 16 și 20 din Legea nr. 115/1999, privind responsabilitatea ministerială, cu referire la dreptul de sesizare și organul competent a efectua urmărirea penală, în raport cu care plângerea penală nu poate fi adresată direct instanței de judecată.

Împotriva hotărârii primei instanțe, Primul Ministru al Guvernului României a declarat recurs, cu precizarea că motivele acestuia vor fi depuse printr-un memoriu separat, după comunicarea sentinței atacate.

La data de 28 noiembrie 2005, recurentul-intimat a depus motivele recursului.

S-a susținut că hotărârea primei instanței este nelegală în raport cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituția României și art. 12 din Legea nr. 115/1999, republicată, precum și în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1), (11) și (12) din acest din urmă act normativ.

În concluzie, intimatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea plângerii petentului, ca inadmisibilă.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Pentru a dispune în sensul trimiterii plângerii formulate de petentul F.I., pentru competentă soluționare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 285 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 16 alin. (12) și art. 20 din Legea nr. 115/1999, republicată, privind responsabilitatea ministerială.

Dispozițiile art. 285 C. proc. pen. sunt aplicabile în ipotezele determinate de Codul de procedură penală, în situațiile în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu referire la art. 279 din același cod, în cazul adresării greșite a acesteia, organului de cercetare penală sau procurorului, pentru infracțiunile prevăzute la lit. a) sau instanței de judecată, pentru alte infracțiuni, decât cele prevăzute de acest text. Acest text este aplicabil și în situația în care plângerea adresată instanței de judecată privește vreuna dintre infracțiunile prevăzute de art. 279 lit. a) C. proc. pen., însă din cercetarea judecătorească rezultă săvârșirea unei infracțiuni cu privire la care acțiunea penală nu se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ci de către procuror, urmărirea penală făcându-se din oficiu. În fine, cu referire la plângerea adresată instanței de judecată, art. 285 C. proc. pen. este aplicabil și în acele situații în care faptele ce formează obiectul acesteia, constituie infracțiuni pentru care sesizarea are loc prin rechizitoriu, instanța de judecată astfel sesizată, nefiind ținută de calificarea juridică dată faptelor de către partea vătămată, prin plângere.

Or, din dispozițiile Legii nr. 115/1999, republicată, cu referire la art. 16 din actul normativ menționat, nu rezultă stabilirea unui drept al persoanei pretins vătămate de a învesti instanța de judecată, prin plângere prealabilă.

Astfel, prin actul normativ menționat, cu referire la răspunderea ministerială, este stabilit titularul dreptului de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului.

Totodată, a fost stabilit un drept de petiționare, în favoarea oricărui cetățean „care are cunoștință despre săvârșirea unei fapte penale de către membrii Guvernului, în exercițiul funcției lor”, de a se adresa autorităților determinate de actul normativ menționat, pentru a solicita sesizarea Președintelui României, în vederea declanșării procedurii examinării sesizării în condițiile art. 16 alin. (3) și (31) din Legea nr. 115/1999, republicată.

În raport cu dispozițiile legale menționate, instanța urma a soluționa o excepție de fond, cu referire la inadmisibilitatea căii procesuale alese, respectiv lipsa temeiului legal în sensul exercițiului dreptului de sesizare a instanței de judecată, cu nesocotirea procedurii speciale derogatorii de la dreptul comun prevăzute de Legea nr. 115/1999, republicată.

Prin urmare, aplicând dispozițiile art. 285 C. proc. pen., într-o situație neprevăzută de cod, cu neobservarea dispozițiilor Legii nr. 115/1999, republicată, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 teza a II-a din același cod.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va respinge, ca inadmisibilă, plângerea petentului F.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de către Primul Ministru al Guvernului României, A.C.P.T. împotriva sentinței nr. 472 din 14 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3084/2005, al secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Casează sentința atacată.

Respinge plângerea formulată de petentul F.I, ca inadmisibilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.