Inadmissibility of extraordinary appeal against dismissal of revision petition for failure to cite statutory grounds under Art. 386 C. proc. pen.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the petitioner's appeal against an ultra vires judgment (contestație în anulare) as inadmissible and ordered the petitioner to pay 200 RON in court costs. The dispute concerned the procedural admissibility of a challenge against a prior decision that had rejected a petition for review of an appeal by the Full Panel of Nine Judges; the initial underlying case involved the dismissal of a complaint against a prosecutor's resolution not to initiate criminal proceedings, which had been found inadmissible because the petitioner failed to exhaust the mandatory administrative appeal process with the superior prosecutor. The Court held that the appeal was inadmissible because the petitioner’s grounds did not fit the exhaustive statutory categories for challenging judicial decisions, failing to meet the substantive requirement for such extraordinary remedies and thus violating the mandatory procedural conditions prescribed by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 2781 C. proc. pen, art. 394 C. proc. pen, art. 386 C. proc. pen, art. 32 din Legea nr. 303/2004, art. 129 din Constituția, art. 391 C. proc. pen; Inadmissibility of extraordinary appeal against dismissal of revision petition for failure to cite statutory grounds under Art. 386 C. proc. pen: Nerespectarea art. 32 din Legea nr. 303/2004 - Statutul magistraților + Codul deontologic - a completului care a emis sentința supusă acestei căi extraordinare de atac.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 288 din 15 decembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 4102/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.I. împotriva rezoluției nr. 156/P/2004 din 22 aprilie 2004, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petentul nu a urmat procedura urmată de art. 275-278 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin decizia nr. 155 din 6 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 85/2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanțe.
În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., soluția de netrimitere în judecată confirmată de procurorul ierarhic superior.
Petentul nu a formulat plângere, la procurorul ierarhic superior, împotriva rezoluției primare de neîncepere a urmăririi penale.
Ca atare, prima instanță a reținut corect finele de neprimire a plângerii, constând în neparcurgerea de către petent, a procedurii prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen.
Cererea privind revizuirea deciziei nr. 155 din 6 iunie 2005 a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 251 din 10 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 182/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.
S-a reținut că cererea de revizuire a fost formulată, fără a justifica existența nici unuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. În fine, cu privire la procedura de soluționare a cererii de revizuire, s-a reținut că petentul nu a respectat dispozițiile art. 397 alin. (1) din același cod.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petentul B.I. a formulat contestație în anulare, fără a invoca nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen.
Acesta a susținut că decizia atacată pe această cale este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive.
„1. Favorizarea învinuiților din acțiunea principală.
2. Nerespectarea art. 32 din Legea nr. 303/2004 - Statutul magistraților + Codul deontologic - a completului care a emis sentința supusă acestei căi extraordinare de atac.
3. Îngrădirea dreptului liber la justiție, garantat de art. 24 al Constituției României.
4. e.t.c.”.
Contestația în anulare este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.
Din economia textului menționat rezultă, însă, că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual-penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care, totodată, să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale, părților din proces.
Revine, așadar, părții interesate, obligația de a exercita căile de atac în condițiile determinate de lege.
În cauză, petentul menționat a formulat contestație în anulare.
Din dispozițiile art. 386 C. proc. pen., rezultă, cu referire la exercitarea acestei căi extraordinare de atac, o dublă limitare a câmpului de aplicare. Aceste limitări privesc predeterminarea hotărârilor supuse contestației în anulare și cazurile pentru care se poate apela la acest remediu procesual.
Prin urmare, nu este admisă exercitarea acestei căi de atac în alte situații și condiții, decât cele expres și limitativ prevăzute de legea procesual-penală.
Or, criticile formulate de contestator nu se încadrează în cazurile limitativ și expres prevăzute de legea procesual-penală.
Prin urmare, se constată neîndeplinirea condiției, prevăzută în art. 391 C. proc. pen., pentru exercitarea contestației în anulare, respectiv cea care impune ca „motivul pe care se sprijină contestația, este dintre cele prevăzute în art. 386”.
Ca atare, excepția pusă în discuție din oficiu se constată a fi întemeiată și sub acest aspect.
În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de B.I., ca inadmisibilă.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de petentul B.I. împotriva deciziei nr. 251 din 10 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 182/2005, ca inadmisibilă.
Obligă contestatorul menționat să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.