Second appeal for murder conviction inadmissible for violating uniqueness-of-recourse rule; costs imposed.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Timiș, secția penală, în rejudecare în fond după casare, prin sentința penală nr. 49/PI din 19 ianuarie 2005, a condamnat pe inculpatul B.C., la 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 114/A din 21 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe.

Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei pronunțate în apel a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2946 din 11 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 2247/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul a declarat un nou recurs, solicitând rejudecarea cauzei, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 404/2004, pronunțarea unei soluții de achitare și punerea sa în libertate.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă de condamnare a inculpatului B.C., ca urmare a parcurgerii celor două grade de jurisdicție reglementate de legea procesual-penală.

Tinzând la reluarea controlului judiciar, condamnatul a formulat un „recurs extraordinar”, iar la data de 2 iunie 2005 a declarat un nou recurs.

Or, potrivit reglementării date prin Codul de procedură penală, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, atâta timp, cât părțile ar fi nemulțumite de soluția definitivă dată cauzei penale.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Inculpatul exercitându-și dreptul la recurs, cel de al doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul, la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul B.C. împotriva deciziei nr. 2946 din 11 mai 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2247/2005.

Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 240 lei (2.400.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.