Necessity of preventive detention during appeal phase for influence trafficking and sufficiency of court-appointed counsel despite client’s refusal

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 septembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2886/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate de D.N.A. și de inculpatul I.N. împotriva sentinței penale nr. 933 din 8 iulie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, a menținut starea de arest în cauză a inculpatului amintit în conformitate cu prevederile art. 160b alin. (1) și (3), raportat la art. 3002 C. proc. pen.

Hotărând astfel, curtea de apel a constatat că inculpatul a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., faptă penală ce a impus și arestarea preventivă a acestuia în cursul urmăririi penale, în baza art. 143 raportat la art. 148 lit. h) C. proc. pen., începând cu data de 23 martie 2004, măsură prelungită ori menținută succesiv de instanță.

S-a mai reținut că deși prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată, condamnarea inculpatului este rezultatul examinării în coroborare a tuturor probelor din dosar, ceea ce constituie o realitate ce nu poate fi ignorată, apreciindu-se totodată, că în raport de modalitatea de săvârșire a faptei, temeiurile legale inițiale privind luarea măsurii arestării preventive continuă să subziste, menținerea acestei măsuri fiind în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și garantarea executării pedepsei.

Împotriva încheierii amintite, inculpatul a declarat în termen recurs, cu solicitarea de a-i fi revocată arestarea preventivă pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie privind neîndeplinirea procedurii de citare, lipsa de apărare și încetarea condiției din art. 148 lit. h) C. proc. pen., privind pericolul concret prin lăsarea în libertate a acestuia [(corespunzător cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 21, 6 și 171 C. proc. pen.)].

Precizând cel de-al doilea caz de casare, inculpatul personal și prin apărător a arătat că i-a fost menținută arestarea preventivă, neluându-se în considerare cererea de încunoștiințare a apărătorului ales și mai ales, peste refuzul expres al inculpatului de a fi asistat de avocat din oficiu, care nu i-a putut asigura de altfel, o apărare efectivă în cauză, fiind încălcate flagrant dispozițiile imperative ale art. 171 alin. (4) C. proc. pen.

S-a mai susținut că în raport cu stadiul al actual al procesului, aflat în curs de judecată în apel, perioada îndelungată de arest preventiv de peste 1 an și 6 luni încalcă cerința „termenului rezonabil” impusă de art. 5 alin. (3) din C.E.D.O.

Criticile nu sunt întemeiate.

Din verificarea încheierii atacate și a lucrărilor dosarului se constată că inculpatul a fost citat la locul de deținere și prezent în instanță, fiind asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Z.L. care, a pus concluzii motivate în sensul respingerii cererii în concordanță cu interesele inculpatului arestat preventiv, această situație fiind determinată de lipsa delegațiilor și a prezenței efective a apărătorilor aleși, nominalizați de inculpat.

Ca atare, sub aspect procedural, au fost respectate dispozițiile art. 314 alin. (3), art. 314 alin. (1) și (2) și art. 171 alin. (3) și (4) C. proc. pen., ce reglementează soluționarea în primă instanță a cererii privind menținerea arestării preventive, fiind neîntemeiate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 21 și 6 C. proc. pen.

În raport de gravitatea faptei și persoana inculpatului, consilier municipal, care a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, această măsuri fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal. În același sens este și jurisprudența la art. 5 din C.E.D.O.

Ca atare, încheierea atacată este legală și temeinică, iar recursul va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent la 60 lei RON cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva încheierii din 5 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2005.