Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5434/2005 AI generated

Drug trafficking conviction; sufficiency of five-year imprisonment term under penal code individualization principles

Case Number Decizia nr. 5434/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's conviction and sentence of five years' imprisonment for high-risk drug trafficking, while ordering the deduction of pre-trial detention from the total sentence and assessing 160 RON in judicial costs. The dispute centered on the defendant's claim that the imposed penalty was excessively severe given the specific social danger of the offense, which involved the sale of four doses of heroin to an informant in a controlled police operation. Relying on Article 52 of the Penal Code regarding the purposes of punishment and Article 38515 of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the trial and appellate instances correctly individualized the sentence under Articles 74 and 76 of the Penal Code, finding no legal basis to reduce the sanction or quash the lower court's decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 76 lit. a) C. pen, art. 118 lit. d) C. proc. pen, art. 17 din Legea nr. 43/2000, art. 72 C. pen, art. 52 C. pen, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen; Drug trafficking conviction; sufficiency of five-year imprisonment term under penal code individualization principles: Astfel, instanța de apel a constatat că în cauză, pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc cu reținerea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen., este de natură să-și atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Keywords

AI generated
drug trafficking sentencing individualization of criminal sentence code of criminal procedure imprisonment pre-trial detention narcotics act

Cited Legislation

AI generated
art. 76 lit. a) C. pen
a) și b) și art. 76 lit. a) C. pen.
art. 118 lit. d) C. proc. pen
În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen.
art. 17 din Legea nr. 43/2000
și art. 17 din Legea nr. 43/2000 a confiscat de la inculpat suma de 2.700.000 lei.
art. 72 C. pen
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.
art. 52 C. pen
pen., este de natură să-și atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
art. 3859 pct. 14 C. proc. pen
care, invocând dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepsei prin reducerea cuantumului acesteia.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
În raport cu cele prezentate, constatând neîntemeiat motivul de recurs invocat și în lipsa vreunui caz de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 389 din 25 martie 2005, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul P.D. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64, art. 74 lit. a) și b) și art. 76 lit. a) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus prevenția de la 19 octombrie 2004 la zi.

A constatat consumată în timpul expertizei cantitatea de 0,28 grame heroină.

În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen. și art. 17 din Legea nr. 43/2000 a confiscat de la inculpat suma de 2.700.000 lei.

A obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că denunțătorul M.G.G. s-a autodenunțat la poliție și a denunțat și persoana care-i procură droguri, și anume inculpatul P.D. zis M.

S-a pus la dispoziție suma de 900.000 lei înseriați într-un proces-verbal și la data de 19 octombrie 2004, denunțătorul l-a sunat pe inculpat, solicitându-i o cantitate de droguri.

Denunțătorul s-a dus la întâlnire cu inculpatul, fiind urmărit de organele de poliție pentru procedura flagrantului.

La o terasă de pe B-dul N. Grigorescu, denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul ce era însoțit de o persoană, martorul G.E. De la inculpatul denunțător a luat patru doze, a dat 500.000 lei și apoi, inculpatul a fost reținut de organele de poliție după ce denunțătorul a predat organelor de poliție cele patru doze cumpărate.

Inculpatul a recunoscut că i-a predat denunțătorului, coleg cu el, M.G., patru doze și a primit 500.000 lei găsiți asupra sa la percheziție, dar a arătat că a fost rugat de denunțător să-i procure și lui atunci când își cumpără pentru el, situație ce s-a mai repetat între aceștia, chiar denunțătorul cumpărând în alte situații și pentru inculpat.

Faptele și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii, denunț proces-verbal, recipisa de consemnare, raport de constatare tehnico-științifică, declarații martori și declarații inculpat.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P.D., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeinicie, considerând că pedeapsa aplicată este excesiv de aspră în raport de pericolul social concret al faptei săvârșite.

Prin decizia penală nr. 372 din 17 mai 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelul inculpatului, apreciind, ca nefondate, criticile formulate, în sensul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerată de inculpat ca fiind prea aspră.

Astfel, instanța de apel a constatat că în cauză, pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc cu reținerea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen., este de natură să-și atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul P.D. care, invocând dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepsei prin reducerea cuantumului acesteia.

Recursul declarat este nefondat.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că instanțele, reținând vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, au aplicat pedeapsa privativă de libertate de 5 ani închisoare, prin reținerea circumstanțelor prevăzute de art. 74 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen.

Cât privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, Înalta Curte constată că acestea sunt de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea inculpatului în societate.

Întrucât pedeapsa a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor legale arătate și nu există temeiuri de reducere a acesteia, critica formulată de inculpat în sensul greșitei individualizări a sancțiunii, nu poate fi primită.

În raport cu cele prezentate, constatând neîntemeiat motivul de recurs invocat și în lipsa vreunui caz de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 372 din 17 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 19 octombrie 2004, la 27 septembrie 2005.

Obligă pe recurent la plata sumei de 160 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2005.