Inadmissibility of cassation against appellate decision maintaining preventive detention
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of five defendants as inadmissible, thereby upholding the prior court decision maintaining their preventive detention and ordering them to pay 60 lei RON in judicial costs. The defendants challenged the Cluj Court of Appeal's decision of August 9, 2005, which had affirmed their arrest status in a criminal case, arguing that previous procedural acts by the Brasov Court were absolutely null due to the judge's assumption of the absence of procedure. The court ruled that the appeal was procedurally barred because, under Article 141(1) of the Code of Criminal Procedure, a decision rendered by a Court of Appeal as a court of appeal cannot be further attacked by cassation, distinguishing it from first-instance or appellate decisions which are subject to such review.
Legislator headnote
AI generatedart. 3002 C. proc. pen, art. 141 alin. (1) C. proc. pen, art. 192 C. proc. pen; Inadmissibility of cassation against appellate decision maintaining preventive detention: Or, în conformitate cu prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai încheierile date în primă instanță sau în apel prin care se dispune, printre altele, menținerea unei măsuri preventive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 august 2005, pronunțată în dosarul nr. 13540/RG/2005 de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a dispus, în temeiul art. 160b și art. 3002 C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpaților M.A.D., V.N.M., C.F.C., S.V. și A.C., constatând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii nu s-au schimbat.
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs toți inculpații în cauză, solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu, judecarea lor în stare de libertate, pe motivul că actele efectuate la Judecătoria Brașov sunt lovite de nulitate absolută, deoarece unele încheieri de ședință au fost pronunțate prin asumarea lipsei de procedură de către un judecător.
Recursurile declarate de către inculpați sunt inadmisibile.
Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a menținut starea de arest a inculpaților recurenți, ca instanță de recurs.
Or, în conformitate cu prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai încheierile date în primă instanță sau în apel prin care se dispune, printre altele, menținerea unei măsuri preventive.
Prin urmare, rezultă că încheierea din 9 august 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin care s-a menținut măsura arestării preventive, nu poate fi atacată cu recurs. În atare condiții, recursul declarat de inculpați urmează a fi respins ca inadmisibil.
În baza art. 192 C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații S.V., M.A.D., V.N.M., C.F.C. și A.C. împotriva încheierii din 9 august 2005, pronunțată în dosarul nr. 13540/RG/2005 al Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 60 lei ron, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 40 lei ron, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2005.