Unavailability of separate appeal against appellate court’s final decision on maintenance of preventive detention
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania’s High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a defendant against the Court of Appeal of Bacău’s decision to maintain his preventive detention. The dispute concerned the legality of the continued preventive detention, which the defendant argued was abusive. The High Court ruled that the appeal was procedurally barred because Article 141 of the Code of Criminal Procedure permits separate appeals only against decisions rendered in first instance and on appeal, not against decisions issued by the appellate court acting in its capacity as a court of cassation, which are final and not subject to further separate challenge. Consequently, in accordance with Article 385(15)(a) of the Civil Procedure Code, the court ordered the dismissal of the appeal and held the defendant liable for 60 RON in judicial costs, including 40 RON for court-appointed counsel advanced by the Ministry of Justice.
Legislator headnote
AI generatedart. 3002 C. proc. pen, art. 141 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. civ; Unavailability of separate appeal against appellate court’s final decision on maintenance of preventive detention: Conform art. 141 C. proc. pen., care reglementează calea de atac existentă împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, numai „încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea, sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, secția penală, prin încheierea din 11 august 2005, pronunțată în dosarul nr. 4154/2005 al aceleiași instanțe, a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a recurentului inculpat V.N.R., aflat în Penitenciarul Bacău, în baza art. 3002 C. proc. pen.
S-a motivat că, în cauză, subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, conform art. 3002 C. proc. pen., în sensul că există date și indicii temeinice care arată că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și sunt probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol cert pentru ordinea publică.
Conform procesului verbal încheiat în aceiași dată, după pronunțarea încheierii în ședință publică, inculpatul a declarat recurs, cu privire la menținerea arestării preventive, pe care o consideră nelegală și abuzivă.
În vederea soluționării recursului, Curtea de Apel Bacău a înaintat cauza acestei instanțe.
Analizând recursul declarat, în raport de măsura luată prin încheierea atacată constată că acesta este inadmisibil și că va trebui respins, ca atare.
Conform art. 141 C. proc. pen., care reglementează calea de atac existentă împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, numai „încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea, sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat.
Din textul de lege enunțat, nu rezultă că ar putea fi atacată și încheierea dată în recurs, privind aceste măsuri.
Or, în speță, este vorba tocmai de o încheiere dată în recurs, conform legii definitivă, ca și deciziile instanței de recurs.
Așa fiind, Curtea va trebui ca, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpat, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul V.N.R. împotriva încheierii din 11 august 2005, pronunțată în dosarul 4154/2005 al Curții de Apel Bacău.
Obligă pe recurent la plata sumei de 60 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2005.