Nullity of two-judge panel in first-instance extradition proceedings under post-2005 single-judge mandate
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the recusee’s appeal, quashed the Court of Appeal’s ruling, and ordered the immediate release of the extraditee (if not detained in another cause), substituting provisional arrest with a ban on leaving the country until delivery to Turkish authorities. The dispute concerned the validity of a material error rectification order issued in an extradition case under Law No. 302/2004, which was rendered by a two-judge panel after the entry into force of a new organic law. The decisive legal basis was Article 57 of Law No. 304/2004, as amended by Law No. 247/2005, which mandated that extradition cases in first instance be judged by a single judge; the prior panel’s composition violated this statutory requirement, triggering absolute nullity under Article 197(2) of the Code of Criminal Procedure. Additionally, the court applied Article 45(6) of Law No. 302/2004 to terminate the detention, as the maximum 180-day limit for provisional arrest had expired.
Legislator headnote
AI generatedart. 54 pct. 3 din Legea nr. 302/2004, art. 195 C. proc. pen, art. 3859 pct. 3 C. proc. pen, art. 57 din Legea nr. 304/2004, art. 197 alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen; Nullity of two-judge panel in first-instance extradition proceedings under post-2005 single-judge mandate: În contextul cauzei concrete rezultă că, la data de 9 august 2005, curtea de apel competentă în materia extrădării în condițiile Legii nr. 302/2004 a judecat cauza ce îi revenea, în primă instanță în complet format din doi judecători, încălcându-se dispozițiile legale mai sus menționate, prevederile referitoare la compunerea completului de judecată fiind sancționate cu nulitatea absolută în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 august 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 2025/2005, a fost admisă sesizarea din oficiu și s-a rectificat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței penale nr. 73 din 24 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2025/2005, în sensul că a fost menținută arestarea provizorie a persoanei extrădate G.M., până la predarea acesteia conform dispozițiilor art. 54 pct. 3 din Legea nr. 302/2004.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 195 C. proc. pen., a luat în discuție îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței penale nr. 73 din 24 iunie 2005, în dosarul nr. 2025/2005, în sensul că a fost menținută arestarea provizorie a persoanei extrădate G.M., până la predarea acesteia conform dispozițiilor art. 54 pct. 3 din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs persoana extrădată G.M., fără a arăta în scris motivele.
Examinând recursul declarat împotriva încheierii din 9 august 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în raport cu excepția pusă în discuție din oficiu, față de art. 3859 alin. (3) și (4) cu referire la art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., referitoare la dispozițiile privind compunerea completului de judecată la judecarea cauzei în primă instanță la curtea de apel, respectiv art. 57 din Legea nr. 304/2004 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente (M. Of. nr. 653/22.07.2005), intrată în vigoare la 25 iulie 2005 corelate cu art. XIII din același act normativ, față de data la care a fost pronunțată încheierea recurată, Înalta Curte apreciază recursul persoanei extrădate ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 57 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 intrată în vigoare la 25 iulie 2005 în alin. (1) al art. menționat se prevede că: „cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.”
Potrivit art. XIII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stipulat că la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziție contrară se abrogă.
Din interpretarea prevederilor mai sus menționate și în funcție de forța juridică a actului normativ prin care au fost făcute modificările arătate, respectiv o lege organică ulterioară legilor speciale existente la momentul apariției și intrării în vigoare a acesteia, rezultă că începând cu data de 25 iulie 2005 judecarea cauzelor, date, potrivit legii, în primă instanță și în competența curților de apel se judecă în complet format dintr-un singur judecător, în condițiile în care legiuitorul a folosit ca tehnică juridică abrogarea expresă indirectă, nefiind aplicabil în conflictul dintre normele generale cu cele speciale principiul derogării acestora din urmă de la dreptul comun „specialia generalibus derogant”
În contextul cauzei concrete rezultă că, la data de 9 august 2005, curtea de apel competentă în materia extrădării în condițiile Legii nr. 302/2004 a judecat cauza ce îi revenea, în primă instanță în complet format din doi judecători, încălcându-se dispozițiile legale mai sus menționate, prevederile referitoare la compunerea completului de judecată fiind sancționate cu nulitatea absolută în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În consecință, Înalta Curte consideră recursul persoanei extrădate ca fiind întemeiat pentru motivul arătat și în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza spre rejudecare cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare în prezent și în materia compunerii completului de judecată la soluționarea cererilor de extrădare, precum și a termenelor impuse în această materie, care presupun celeritate, aceleiași instanțe, Curtea de Apel București.
Din verificarea datelor referitoare la arestarea provizorie în vederea extrădării dispusă față de persoana extrădată G.M. rezultă că acesta a fost arestat provizoriu prin încheierea nr. 3/ F din 4 martie 2005 pe timp de 30 de zile, ce a fost prelungită succesiv, iar prin sentința penală nr. 73 din 24 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, rămasă definitivă prin decizia 4558 din 27 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost menținută arestarea provizorie pe o perioadă de 30 de zile de la 11 iulie 2007 până la 9 august 2005.
Potrivit art. 45 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, fiecare prelungire acordată nu va putea depăși 30 de zile, iar durata totală a măsurii arestării provizorii nu va putea depăși 180 zile.
Astfel, în condițiile cauzei, față de persoana extrădată s-a luat măsura arestării provizorii în vederea extrădării la data de 4 martie 2005, durata totală a celor 180 zile împlinindu-se la data de 30 august 2005, situație față de care Înalta Curte va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate G.M., dacă nu este arestat în altă cauză.
Totodată, Înalta Curte, în temeiul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 1451 C. proc. pen., va dispune obligarea de a nu părăsi țara față de persoana extrădată G.M., până la predarea acesteia autorităților turce prin punerea în executare a sentinței penale nr. 73 din 24 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, rămasă definitivă prin decizia 4558 din 27 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul G.M. împotriva încheierii din 9 august 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2025/2005.
Casează încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel București.
Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate G.M., dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 1451 C. proc. pen., dispune obligarea de a nu părăsi țara față de persoana extrădată G.M., până la predarea acesteia autorităților turce.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 august 2005.