Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4644/2005 AI generated

Criminal revision appeal dismissed for lack of newly discovered facts and evidence

Case Number Decizia nr. 4644/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal, leaving the lower court’s rejection of his revision request and the original conviction for aggravated theft, attempted robbery, and outrage (aggravated to 10 years' imprisonment by appellate review) fully in force. The defendant challenged his final conviction through an extraordinary revision proceeding, alleging that new facts regarding police brutality and coercion during the investigation established his innocence, and requesting the admission of new evidence and victim testimony. The court held that the revision was unfounded because the defendant failed to demonstrate that the alleged facts or circumstances were unknown to the trial court at the time of judgment, as required by Article 394(1)(a) of the Code of Criminal Procedure, and clarified that revision is not a mechanism for extending probative proceedings or re-litigating old evidence. Furthermore, the claim under Article 394(1)(d) regarding the commission of a crime by investigators was rejected because no judicial decision or prosecutor's order had established that a separate crime was committed in connection with the case, and the defendant's assertions of coercion contradicted his consistent non-confession during the preliminary investigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 394 C. proc. pen, art. 394 lit. d) C. proc. pen, art. 394 lit. a) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 385^15^ pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Criminal revision appeal dismissed for lack of newly discovered facts and evidence: The defendant challenged his final conviction through an extraordinary revision proceeding, alleging that new facts regarding police brutality and coercion during the investigation established his innocence, and requesting the admission of new evidence and victim testimony. The court held that the revision was unfounded because the defendant failed to demonstrate that the alleged facts or circumstances were unknown to the trial court at the time of judgment, as required by Article 394(1)(a) of the Code of Criminal Procedure, and clarified that revision is not a mechanism for extending probative proceedings or re-litigating old evidence. Furthermore, the claim under Article 394(1)(d) regarding the commission of a crime by investigators was rejected because no judicial decision or prosecutor's order had established that a separate crime was committed in connection with the case, and the defendant's assertions of coercion contradicted his consistent non-confession during the preliminary investigation.

Keywords

AI generated
criminal revision attempted theft judicial review criminal investigation new facts and evidence aggravated case

Cited Legislation

AI generated
art. 394 C. proc. pen
Instanța de fond a mai reținut că motivele invocate de condamnat în cererea de revizuire, în sensul că nu a comis faptele reținute în sarcina sa nu sunt dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C.
art. 394 lit. d) C. proc. pen
Instanța de fond a mai reținut că motivele invocate de condamnat în cererea de revizuire, în sensul că nu a comis faptele reținute în sarcina sa nu sunt dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C.
art. 394 lit. a) C. proc. pen
Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocat în motivarea cererii se poate cere revizuirea primei hotărâri atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
În consecință, hotărârile fiind legale și temeinice sub toate aspectele urmează ca recursul declarat de revizuient să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for imposing judicial costs on the appellant and advancing the fees for ex officio defense from the Ministry of Justice fund.
art. 385^15^ pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Legal basis cited for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 385^15^ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis cited for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant and advancing the fees for ex officio defense from the Ministry of Justice fund.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 608 din 26 aprilie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 391 din 15 aprilie 2003, pronunțată de aceeași instanță, formulată de condamnatul U.F.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cererea de revizuire, care constituie obiectul acestei cauze este a doua cerere formulată de condamnat, prima care se referea la aceleași motive fiind respinsă de Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 846 din 22 iunie 2004.

Instanța de fond a mai constatat că prin sentința penală nr. 391 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a cărei revizuire se solicită, U.F. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, tentativă la tâlhărie și ultraj.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 494 din 2 septembrie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința și a majorat pedeapsa la 10 ani închisoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 775 din 10 februarie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de U.F.

Instanța de fond a mai reținut că motivele invocate de condamnat în cererea de revizuire, în sensul că nu a comis faptele reținute în sarcina sa nu sunt dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., întrucât aceasta nu a făcut dovada unor împrejurări noi, necunoscute de instanța care a soluționat cauza, prin care să se constate netemeinicia hotărârii de condamnare.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen., prin care revizuientul a susținut că a fost bătut de organele de poliție pentru a recunoaște faptele, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada comiterii vreunei infracțiuni de către, organele de anchetă printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului.

Toate motivele invocate de revizuient au fost examinate cu ocazia judecării cauzei de instanța de fond și cele de control judiciar.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 422/ A din 25 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient.

Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul U.F., reiterând motivele arătate în cerere și cele invocate în apel, susținând că este nevinovat, că a fost bătut de organele de anchetă și a solicitat audierea părților vătămate și administrarea de noi probe necesare stabilirii adevărului.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocat în motivarea cererii se poate cere revizuirea primei hotărâri atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Dispoziția se conjugă cu prevederile alin. (2) din același articol, care completează ipoteza de mai sus precizând că motivul constituie cauză de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori condamnare.

În raport de primul motiv invocat de condamnat în mod corect instanțele au apreciat că cererea sa de revizuire nu este fondată întrucât nu a prezentat fapte sau împrejurări descoperite ulterior judecării cauzei care să nu fi fost cunoscute de instanță în momentul pronunțării hotărârii.

În speță, condamnatul se afla în executarea unei pedepse rezultante de 10 ani închisoare reținându-se că, la data de19 august 2002, a pătruns prin efracție în apartamentul părții vătămate. R.A. de unde a sustras un aparat video, bijuterii și 15.000.000 lei. În ziua de 2 august 2002, U.F. a intrat, tot prin efracție, în apartamentul lui D.M. de unde a furat un lănțișor de aur, iar la 27august 2002, în apartamentul lui N.C. de unde a sustras suma de 5.000.000 lei.

La data de 28 august 2002, când revizuientul a încercat să fure bunuri din apartamentul părții vătămate S.I., a fost depistat de locatari, iar la intervenția organelor de poliție a folosit un spray pe care l-a pulverizat în ochii polițiștilor.

Toate probele au fost apreciate de instanța de fond, cea de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție care a constatat că vinovăția condamnatului a fost corect reținută.

În ceea ce privește cererea condamnatului de administrare a unor probe noi, este de reținut că revizuirea unei hotărâri judecătorești nu se poate face pentru prelungirea probațiunii.

În revizuire se cere ca faptele și împrejurările învederate să fie noi și nu mijloacele de probă, deoarece în această cale de atac extraordinară nu se poate obține o prelungire a probațiunii aceasta fiind posibilă numai dacă cele susținute de condamnat nu au fost cunoscute de către instanțele de judecată și ele au fost descoperite după rămânerea definitivă a hotărârii.

În ceea ce privește celelalte susțineri ale condamnatului, în sensul că a fost agresat de anchetatori care i-au fracturat maxilarul, acestea nu au fost dovedite și în mod just s-a apreciat că nu constituie cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen., nepronunțându-se o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se constate că a fost comisă o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

De altfel afirmația condamnatului că a fost bătut de anchetatori și că în acest context a dat declarații, nu este reală deoarece în mod constant nu a recunoscut săvârșirea faptelor și nu a învederat acest aspect procurorului în cursul urmăririi penale.

În consecință, hotărârile fiind legale și temeinice sub toate aspectele urmează ca recursul declarat de revizuient să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei) reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient U.F. împotriva deciziei penale nr. 422/ A din 25 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 august 2005.