Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4372/2005 AI generated

Alleged abuse of authority by police investigator for proposing non-initiation of criminal prosecution in property dispute

Case Number Decizia nr. 4372/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania’s Criminal Division dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court’s dismissal of his complaint and ordering him to pay 60 lei in judicial costs, thereby finalizing the decision that no criminal prosecution would be initiated against the police investigator. The dispute arose when a citizen, aggrieved by a prosecutor’s decision not to pursue criminal charges against his property association’s president for illegal occupation and association-related violations, alleged that the assigned police major had committed offenses of abuse of authority (Art. 264) and breach of legal duty (Art. 246) of the Penal Code by failing to conduct proper investigations. The court held that the police officer had lawfully and correctly performed his duties, as the civil court had already ordered and executed the eviction of the association president from the contested spaces, rendering the initial complaint moot and the decision not to initiate criminal proceedings against the officer both legal and well-founded.

Legislator headnote

AI generated

art. 264 C. pen, art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen; Alleged abuse of authority by police investigator for proposing non-initiation of criminal prosecution in property dispute: Nemulțumit, petentul D.O. a formulat plângere împotriva comisarului-șef P.D., imputându-i că, prin modul în care a efectuat verificarea aspectelor sesizate de el, la adresa președintelui A.L., N.D., acesta a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.

Keywords

AI generated
costs of investigation abuse of authority criminal complaint police officer eviction proceedings conduct of proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 264 C. pen
Nemulțumit, petentul D.O. a formulat plângere împotriva comisarului-șef P.D., imputându-i că, prin modul în care a efectuat verificarea aspectelor sesizate de el, la adresa președintelui A.L., N.D., acesta a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.
art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen
1842/P/2004 din 24 ianuarie 2005, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef de poliție P.D., reținându-se inexistența infracțiunilor prevăzute de art.
art. 2781 C. proc. pen
Ulterior, petentul s-a adresat, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., Curții de Apel București, solicitând desființarea rezoluției sus-menționate, însă plângerea i-a fost respinsă, prin sentința nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din 17 mai 2005, Curtea de Apel București a respins plângerea petentului D.O., formulată împotriva rezoluției nr. 1842/P/2004, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef de poliție P.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 și art. 264 C. pen.

În esență, s-au reținut următoarele:

Petiționarul D.O., la 19 martie 2004, a formulat o plângere la Poliția municipiului Giurgiu, prin care a solicitat efectuarea unor cercetări față de președintele A.P. din Giurgiu, N.D., pentru ocuparea abuzivă a mai multor spații din imobil și pentru ilegalități comise la constituirea acestei asociații.

Plângerea petentului a fost repartizată pentru verificări comisarului șef P.D.

În cadrul actelor premergătoare efectuate, comisarul șef P.D. a constatat că, prin sentința civilă nr. 5352 din 2 noiembrie 2001 a Judecătoriei Giurgiu, irevocabilă, a fost admisă cererea A.P. Giurgiu, împotriva pârâtului D.O. și s-a dispus evacuarea acestuia și a altei societăți interveniente, din spațiul situat la subsolul blocului unde este președinte de asociație N.D.

Totodată, prin verificările întreprinse, același comisar a constatat că sentința civilă sus-menționată a fost pusă în executare prin evacuarea lui N.D. din spațiile ocupate abuziv.

Pe baza acestor constatări, comisarul șef a propus neînceperea urmăririi penale, iar procurorul, constatând legalitatea și temeinicia propunerii, a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.

Nemulțumit, petentul D.O. a formulat plângere împotriva comisarului-șef P.D., imputându-i că, prin modul în care a efectuat verificarea aspectelor sesizate de el, la adresa președintelui A.L., N.D., acesta a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.

În urma verificării susținerilor petentului D.O., s-a stabilit că acesta și-a îndeplinit corect atribuțiile și a propus, legal și temeinic, neînceperea urmăririi penale față de președintele A.L. N.D.

Drept urmare, prin rezoluția nr. 1842/P/2004 din 24 ianuarie 2005, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef de poliție P.D., reținându-se inexistența infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., reclamate în sarcina acestuia.

Petentul D.O. a formulat plângere împotriva rezoluției sus-menționate, care a fost respinsă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 475/II-2/2005, care i-a fost comunicată petiționarului.

Ulterior, petentul s-a adresat, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., Curții de Apel București, solicitând desființarea rezoluției sus-menționate, însă plângerea i-a fost respinsă, prin sentința nr. 49 din 17 mai 2005, menționată la început.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri, de către petentul D.O. este nefondat.

În urma examinării lucrărilor dosarului, se constată că, într-adevăr, comisarul-șef de poliție P.D. și-a îndeplinit corect atribuțiile de serviciu și că, deci, soluția de neîncepere a urmăririi penale, date față de acesta, prin rezoluția nr. 1842/P/2004, este temeinică și legală, așa cum a constatat, prin hotărârea atacată, Curtea de Apel București.

Așa fiind, urmează ca recursul petiționarului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.O. împotriva sentinței penale nr. 49 din 17 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2005.