Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4245/2005 AI generated

Appeal against recusal rejection in pre-trial detention proceedings declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 4245/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a defendant against an appellate order that had rejected the defendant's motion for the recusal of judges and the session prosecutor in a pre-trial preventive detention proceeding, thereby upholding the lower court's decision. The dispute centered on whether a judicial order rejecting a request for recusal could be challenged separately on appeal, with the appellant arguing that local media and public opinion pressures justified the recusal and had violated constitutional rights to a fair trial. Relying on strict interpretation of procedural law, the court held that under Article 52(6) of the Code of Criminal Procedure, decisions concerning recusal are generally not subject to any appeal, and since no exception was provided for orders rejecting recusal, such decisions could only be challenged incidentally with the final judgment on the merits pursuant to Article 385(1)(2), rendering the standalone appeal legally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 148 C. proc. pen, art. 52 pct. 6 C. proc. pen, art. 3851 pct. 2 C. proc. pen; Appeal against recusal rejection in pre-trial detention proceedings declared inadmissible: Totodată, potrivit art. 52 pct. 6 C. proc. pen., încheierile prin care s-a dispus recuzarea nu sunt supuse nici unei căi de atac. Cum textul nu face nici o referire la încheierile prin care s-a respins recuzarea, iar dispozițiile procedurale sunt de strictă interpretare, rezultă că o astfel de încheiere poate fi atacată numai odată cu fondul potrivit art. 3851 pct. 2 C. proc. pen.

Keywords

AI generated
motion for recusal pre-trial detention code of criminal procedure judicial law procedural interpretation of judgment right to fair trial

Cited Legislation

AI generated
art. 148 C. proc. pen
143 și art. 148 C. proc. pen., art.
art. 52 pct. 6 C. proc. pen
Totodată, potrivit art. 52 pct. 6 C. proc. pen., încheierile prin care s-a dispus recuzarea nu sunt supuse nici unei căi de atac.
art. 3851 pct. 2 C. proc. pen
Cum textul nu face nici o referire la încheierile prin care s-a respins recuzarea, iar dispozițiile procedurale sunt de strictă interpretare, rezultă că o astfel de încheiere poate fi atacată numai odată cu fondul potrivit art. 3851 pct. 2 C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 iunie 2005 dată în dosarul nr. 4221/2005, Curtea de Apel Iași a respins cererea formulată de inculpații C.P.D., C.A.L., B.S., O.E. și A.N.S. privind recuzarea tuturor judecătorilor Tribunalului Vaslui cât și a procurorului de ședință desemnat să se pronunțe cu privire la propunerea de arestare preventivă a inculpaților, înaintată instanței spre competentă soluționare de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. 708 P/2005.

Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva încheierii Curții de Apel Iași a declarat recurs inculpatul C.P.D., recurs întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 9, 10 și 17 C. proc. pen., art. 136 alin. (1) și (8) C. proc. pen., art. 143 și art. 148 C. proc. pen., art. 16 și art. 20 alin. (1) și (2) din Constituția României, art. 5 din Convenția C.E.D.O.

În ședința publică apărătorii aleși ai inculpatului recurent au dezvoltat motive pe fondul cererii formulată de parchet pe de o parte. Pe de altă parte în sprijinul cererii de recuzare, tot pe fond, au invocat presiunile presei locale și a opiniei publice asupra magistraților chemați să se pronunțe pe propunerea formulată de parchet.

Curtea, constatând că deși ne aflăm în cadrul procesual reglementat privind recursul inculpatul, a înțeles să invoce probleme de fond va respinge recursul, ca inadmisibil.

Astfel, potrivit 3851 pct. 2 C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia atacată, cu excepția cazurilor în care potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs.

Totodată, potrivit art. 52 pct. 6 C. proc. pen., încheierile prin care s-a dispus recuzarea nu sunt supuse nici unei căi de atac. Cum textul nu face nici o referire la încheierile prin care s-a respins recuzarea, iar dispozițiile procedurale sunt de strictă interpretare, rezultă că o astfel de încheiere poate fi atacată numai odată cu fondul potrivit art. 3851 pct. 2 C. proc. pen.

Față de considerentele ce preced se va respinge, ca inadmisibil, recursul. Urmează să fie obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul C.P.D. împotriva încheierii din 23 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 4221/2005 al Curții de Apel Iași.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 iulie 2005.