Robbery of mobile phone from minor; sufficiency of evidence despite witness recantation and sentencing limits for non-sincere procedural conduct

Asupra recursului penal de față:

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1461 din 18 noiembrie 2004, Tribunalul București, în baza dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., a fost condamnat inculpatul N.I.L., zis L., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1343 din 23 mai 2002, pronunțată de Judecătoria sector 4 București, definitivă prin decizia penală nr. 1838/2002 a Tribunalului București, dispunându-se ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 2 ani închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată D.L. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 6.000.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 13 martie 2003, partea vătămată D.L., în vârstă de 14 ani, venind de la școală, s-a oprit în gangul blocului din str. Tache Gheorghe unde s-a întâlnit cu doi colegi.

Unul dintre aceștia i-a cerut telefonul mobil pentru a scrie niște mesaje, moment în care s-au apropiat trei indivizi.

Martorul a cunoscut pe doi dintre ei în persoana numiților R.I.F. și T.G.C.

În acest moment, partea vătămată a luat telefonul de la colegul său, iar cel de-al doilea individ pe care nu-l cunoștea a întrebat-o dacă au jocuri pe telefon, cerându-i-l. La refuzul acestuia, inculpatul i-a smuls aparatul din mână și a fugit.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care au solicitat, inculpatul, reducerea pedepsei, iar parchetul majorarea ei.

Prin decizia penală nr. 258 din 4 aprilie 2005, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de parchet, a desființat în parte sentința și în fond, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 2 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1343 din 23 mai 2002 a Judecătoriei sector 4 București, urmând ca inculpatul să execute alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în total, pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat asupra aceleiași hotărâri.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că în raport de gradul de pericol social concret al faptei comise, de persoana inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptei și, este cunoscut cu antecedente penale, iar prejudiciul nu a fost acoperit, se impune majorarea pedepsei și nicidecum reducerea ei.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs doar inculpatul care, în principal, a cerut achitarea susținând că este nevinovat fapta nefiind comisă de el, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate prin menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Criticile urmează a fi examinate în raport de prevederile cazurilor de casare înscrise în art. 3859 alin. (1) pct. 12 și 14 C. proc. pen., constatându-se însă că ele nu pot atrage casarea hotărârilor recurate.

Recurentul inculpat nu a recunoscut că în seara de 13 februarie 2003 a sustras, prin violență, telefonul mobil de la partea vătămată D.L.

Această împrejurare însă nu poate exonera de răspundere penală pe inculpat, atâta timp cât, alte probe stabilește fără echivoc faptul că inculpatul este autorul acestei tâlhării. În acest sens, se impun a fi amintite declarațiile martorilor R.I.F. și T.G.C., care în mode constant, în faza urmăririi penale au recunoscut în persoana inculpatului pe autorul faptei de tâlhărie.

Chiar dacă acești martori au revenit în instanță asupra declarațiilor inițiale, această împrejurare este irelevantă în raport de declarațiile martorilor P.M.D., N.F. coroborate cu cele ale părții vătămate.

În contextul probator amintit este evidentă vinovăția inculpatului în comiterea faptei dedusă judecății cât și restul elementelor ce formează conținutul constitutiv al acestei infracțiuni.

Pentru aceste considerente soluția de condamnare este legală și temeinică, și tot astfel, pedeapsa aplicată.

În raport de conduita procesuală nesinceră și de gravitatea faptei comisă, în mod corect, inculpatului i-au fost înlăturate circumstanțele judiciare atenuante reținute de instanța de fond, fiindu-i aplicată o pedeapsă la limită minimă legală cu respectarea atât a dispozițiilor art. 109 C. pen., cât și ale art. 72 C. pen.

Așa fiind, nu se constată motive care să justifice menținerea pedepsei stabilită de instanța de fond și neconstatându-se nici alte motive de casare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I.L. împotriva deciziei penale nr. 258 din 4 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 iulie 2005.