Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3941/2005 AI generated

Suspension of prison sentence for medical treatment: eligibility under Art. 453(a) CPP where incarceration is not medically impossible

Case Number Decizia nr. 3941/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal as unfounded, thereby upholding the prior decisions that denied the suspension of sentence execution and ordering the appellant to pay 800,000 lei in judicial costs, including an advance for defense fees. The dispute concerned a request by a prisoner serving an 11-year sentence to suspend execution under Article 453(a) of the Code of Criminal Procedure, alleging that medical conditions prevented him from serving the term; however, a medico-legal expert report confirmed that his diagnosed conditions, including ankylosing spondylitis and personality disorders, could be treated within the penitentiary network's healthcare system. The court ruled that the statutory requirement for suspension, which is the absolute impossibility of serving the sentence due to illness, was not met, as the medical evidence established that the prisoner was capable of continuing to serve his sentence within the prison system.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 lit. a) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 385^15) pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Suspension of prison sentence for medical treatment: eligibility under Art. 453(a) CPP where incarceration is not medically impossible: The dispute concerned a request by a prisoner serving an 11-year sentence to suspend execution under Article 453(a) of the Code of Criminal Procedure, alleging that medical conditions prevented him from serving the term; however, a medico-legal expert report confirmed that his diagnosed conditions, including ankylosing spondylitis and personality disorders, could be treated within the penitentiary network's healthcare system. The court ruled that the statutory requirement for suspension, which is the absolute impossibility of serving the sentence due to illness, was not met, as the medical evidence established that the prisoner was capable of continuing to serve his sentence within the prison system.

Keywords

AI generated
suspension of prison sentence medical treatment prison system criminal sentence personality disorder prohibition of inhuman treatment

Cited Legislation

AI generated
art. 453 lit. a) C. proc. pen
220 din 17 februarie 2005, Tribunalul București a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei de 11 ani închisoare, formulată de condamnatul I.G., în baza art. 453 lit. a) C. proc. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Recursul nefondat, urmează a fi respins conform dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
art. 385^15) pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Cited as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 385^15) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Cited as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 220 din 17 februarie 2005, Tribunalul București a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei de 11 ani închisoare, formulată de condamnatul I.G., în baza art. 453 lit. a) C. proc. pen.

Condamnatul a susținut că prezintă afecțiuni medicale ce îl pun în imposibilitate să execute pedeapsa.

Pe baza expertizei medico-legale efectuate, instanța a respins cererea, bolile de care suferă putând fi tratate în sistemul penitenciar.

Apelul declarat a fost respins de Curtea de Apel București, prin decizia nr. 314/ A din 26 aprilie 2005.

Împotriva deciziei, condamnatul a declarat recurs, susținând că, pentru bolile de care suferă este nevoie de o întrerupere a executării pedepsei în vederea tratării într-un spital de specialitate.

Motivul nu este fondat.

Din expertiza medico-legală nr. A.1/12752 din 5 iulie 2003 a I.N.M.L. Mina Minovici rezultă că I.G. prezintă diagnosticul de spondiloză anchilozantă, discopatie lombară, tulburări de personalitate de tip antisocial” dar poate fi tratat prin rețeaua sanitată a A.N.P., nefiind în imposibilitate să execute pedeapsa.

Întrucât dispozițiile art. 453 lit. a) C. proc. pen., prevăd întreruperea executării pedepsei în situații în care, printr-o expertiză medico-legală se constată că cel condamnat suferă de o boală ce îl pune în imposibilitate să execute pedeapsa, ceea ce în speță nu este cazul, cererea sa a fost temeinic și legal respinsă de cele două instanțe.

Recursul nefondat, urmează a fi respins conform dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare vor fi suportate conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 314/ A din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2005.