Robbery conviction affirmed; reduced 7-year sentence to 4 years upheld, violence to retain stolen phone held robbery.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 440/ P din 16 decembrie 2004, Tribunalul Bihor a condamnat, printre alții, pe inculpatul B.G., la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și a art. 71 – art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive a inculpatului de la 27 noiembrie 2003 la 29 noiembrie 2003.

În esență, s-au reținut următoarele:

La data de 24 noiembrie 2003, în jurul orei 14,00, după o înțelegere prealabilă între cei trei inculpați, inculpatul F.G. a abordat-o la ieșirea din liceu pe partea vătămată P.V.M. și i-a propus acesteia să meargă la Clubul I.C., în incinta căruia au stat 40 de minute, timp în care inculpatul a părăsit clubul pentru a comunica celorlalți doi inculpați, aflați pe o stradă în apropiere, că totul decurge conform planului.

După ce au părăsit clubul, partea vătămată și inculpatul, au fost interpelați de coinculpatul F.N., care, purtându-se ca o persoană care o cunoștea de multă vreme pe partea vătămată, i-a cerut acesteia telefonul mobil pentru a efectua o convorbire telefonică. Intrând în posesia telefonului, inculpatul a fugit spre scara unui bloc, unde îl aștepta inculpatul B.G. care a închis ușa blocului.

Reușind să forțeze ușa, partea vătămată a fost lovită de către inculpatul B.G., cu o coadă de mătură, pe care o avea pregătită.

După ce a reușit să se apere și să riposteze, partea vătămată a continuat urmărirea inculpatului F.N., însă a fost dirijată pe un traseu fals de către inculpatul F.G., care o însoțea.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 47/ A din 1 martie 2005, admițând apelul declarat de inculpatul B.G., a desființat în parte sentința și rejudecând: a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile prevăzute de art. 74 lit. a) – c) C. pen. și, în baza art. 76 lit. b) C. pen., a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

Totodată, a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 ore, de la 26 noiembrie 2003 la 27 noiembrie 2003 și a arestării preventive, de la 27 noiembrie 2003 la 29 noiembrie 2003.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în complicitate la infracțiunea de furt săvârșită de inculpatul F.N. și infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate sub aspectul modalității de executare, în condițiile art. 81 C. pen., art. 86 C. pen., sau prin executarea pedepsei la locul de muncă.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut, în mod corect, pe baza materialului probator aflat la dosar, fapta și vinovăția inculpatului și au dat acestora o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale.

Potrivit textului art. 211 alin. (1) C. pen., rezultă printre altele, că există infracțiunea de tâlhărie și în cazul furtului urmat de întrebuințarea de violențe pentru păstrarea bunului furat.

Fapta inculpatului de a exercita violențe asupra părții vătămate, pentru a bloca urmărirea de către aceasta a coinculpatului F.N. care îi sustrăsese telefonul mobil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, și nu a două infracțiuni, de complicitate la furt și lovire.

Fapta și vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatului cu ale coinculpatului F.G., ale părții vătămate P.V., ale martorului T.R.A. și cu celelalte mijloace de probă aflate la dosar.

Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei nu este fondată.

În raport de modul în care a conceput și realizat infracțiunea de tâlhărie (după o prealabilă înțelegere, în grup, cu împărțirea rolurilor fiecăruia), pedeapsa a fost just individualizată de către instanța de apel care, în mod corect, a dat eficiență și împrejurărilor favorabile inculpatului, așa explicându-se reținerea justificată a circumstanțelor atenuante și reducerea, pe cale de consecință, a pedepsei de la 7 ani la 4 ani închisoare.

Pe de altă parte, nu poate fi primită nici solicitarea recurentului, în sensul de a i se schimba modalitatea de executare a pedepsei.

Sub acest aspect sunt incidente dispozițiile art. 81 alin. (3) C. pen., ale art. 861 alin. (4) C. pen. și ale art. 867 alin. (3) C. pen., care exclud posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendarea executării sub supraveghere și executarea pedepsei la locul de muncă, în cazul infracțiunilor intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, așa cum este în cauză.

Pentru aceste motive, nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 47/ A din 1 martie 2005 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2005.