Suspension of prison sentence execution denied for unresolved inheritance claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal as unfounded, upholding the lower courts' rulings and ordering the appellant to pay 800,000 lei in judicial expenses to the state. The dispute concerned a petition to suspend the execution of a definitive 23-year prison sentence based on the claim that the inmate needed time to settle an inheritance regarding an apartment formerly occupied by his deceased mother. The Court found that the inmate failed to prove his right to the property or the necessity of a three-month suspension, determining that inheritance disputes did not constitute the "special circumstances" required by law to warrant a halt in the immediate execution of the penalty. The decision relied on Articles 455 and 453(1)(c) of the Code of Criminal Procedure, which limit the suspension of sentence execution to cases where immediate enforcement would have grave consequences for the convicted person or their family due to specific, proven circumstances.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 lit. c) C. proc. pen, art. 371 alin. (2) C. proc. pen, art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen; Suspension of prison sentence execution denied for unresolved inheritance claims: Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel condamnatul M.D. solicitând întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni pentru a clarifica situația bunurilor rămase după decesul mamei sale, invocând în acest sens dispozițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1634 din 21 decembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat M.D.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Petentul se află în executarea unei pedepse de 23 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 282 din 20 aprilie 2001 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin neapelare.
Din referatul de anchetă socială rezultă că familia condamnatului nu locuiește la adresa indicată, mama acestuia a decedat la 22 iunie 2002 și a locuit până la data decesului, fără forme legale, în Aleea Livezilor, iar singura rudă a acestuia este M.M., mătușa petentului, care locuiește în aleea Livezilor, a declarat că numitul M.D. nu a locuit niciodată în blocul nr. 35.
Potrivit art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., pedeapsa poate fi întreruptă atunci când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a acesteia ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.
Din probatoriul administrat în cauză, tribunalul a constatat că nu se poate reține existența unor împrejurări speciale, în sensul legii, pentru a conduce la concluzia necesității întreruperii executării pedepsei.
Susținerile petentului-condamnat ce vizează dreptul său de moștenire cu privire la apartamentul nr. 9 din Aleea Livezilor și existența unor eventuale litigii civile în legătură cu acest imobil nu au fost probate cu nici un mijloc de probă.
Din referatul de anchetă socială rezultă că familia condamnatului nu locuiește în apartamentul nr. 9, mama acestuia, până la deces locuind fără forme legale în ap. 32 din același bloc.
Pe de altă parte, faptul că după decesul survenit, locuința deținută de mama sa a fost ocupată de o altă persoană și că petentul-condamnat, în calitate de unic moștenitor ar fi îndreptățit să culeagă moștenirea, potrivit legii civile, nu constituie o împrejurare specială de natură să determine admisibilitatea cererii de întrerupere a executării pedepsei, condamnatul nefiind în măsură ca într-o perioadă relativ scurtă de timp să-și rezolve problemele legate de moștenirea sa și implicit de recuperare a bunurilor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel condamnatul M.D. solicitând întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni pentru a clarifica situația bunurilor rămase după decesul mamei sale, invocând în acest sens dispozițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivului invocat dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reținut că apelul este nefondat având în vedere că din actele dosarului nu rezultă existența acelor împrejurări speciale în înțelesul dispozițiilor legale invocate care să justifice întreruperea executării pedepsei apreciind că în mod justificat prima instanță a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Împotriva deciziei penale nr. 92/ A din 7 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs condamnatul.
Înalta Curte, examinând lucrările dosarului, constată că într-adevăr în cauză nu sunt întrunite condițiile expres și limitativ, prevăzute de art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care să impună întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului.
Drept urmare, recursul petiționarului M.D. va fi respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 92/ A din 7 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.
Obligă recurentul condamnat să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2005.