Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2501/2005 AI generated

Forgery claim against notary fails as no falsity proven; appeal dismissed, costs awarded.

Case Number Decizia nr. 2501/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioner's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision which had rejected the complaint against the prosecutor's resolution not to initiate criminal proceedings (neînceperea urmăririi penale) against a notary and two individuals. The petitioner had alleged that the notary forged three notarial documents (a power of attorney and two testaments) in 1999 by recording false statements, and that the other two defendants instigated the forgery and used the false documents; he also claimed his right to defense was violated during the preliminary investigation. The Court found the resolution lawful, holding that the alleged facts lacked the constitutive elements of the crimes under Articles 246 and 289 of the Criminal Code (abuse of office and intellectual forgery) and related instigation and use of forgery provisions, as witnesses and evidence showed the notary had properly authenticated the documents reflecting the testator's genuine will and that no falsity was proven; it also noted that procedural rules on legal assistance (Arts. 171–174 C. proc. pen.) do not apply to the pre-indictment phase. The petitioner was ordered to pay 600,000 lei in court costs, and the decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 289 C. pen, art. 289 alin. (1) C. pen, art. 291 C. pen, art. 33 lit. a) C. pen, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen; Forgery claim against notary fails as no falsity proven; appeal dismissed, costs awarded: The petitioner had alleged that the notary forged three notarial documents (a power of attorney and two testaments) in 1999 by recording false statements, and that the other two defendants instigated the forgery and used the false documents; he also claimed his right to defense was violated during the preliminary investigation. The Court found the resolution lawful, holding that the alleged facts lacked the constitutive elements of the crimes under Articles 246 and 289 of the Criminal Code (abuse of office and intellectual forgery) and related instigation and use of forgery provisions, as witnesses and evidence showed the notary had properly authenticated the documents reflecting the testator's genuine will and that no falsity was proven; it also noted that procedural rules on legal assistance (Arts. 171–174 C. proc. pen.) do not apply to the pre-indictment phase. The petitioner was ordered to pay 600,000 lei in court costs, and the decision is final.

Keywords

AI generated
forgery proceedings notary criminal complaint costs of investigation statement of claim power of attorney

Cited Legislation

AI generated
art. 289 C. pen
art. 289 alin. (1) C. pen
25, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.
art. 291 C. pen
și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art.
art. 33 lit. a) C. pen
pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen
art. 3859 alin. (3) C. proc. pen
Verificând actele și lucrările de la dosar în raport de motivele de recurs invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că menținerea rezoluției nr.
art. 174 C. proc. pen
171 – art. 174 C. proc. pen., referindu-se la faza procesuală a urmăririi penale și a judecății.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Ground for the dismissal of the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Ground for the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Imposed the obligation on the appellant to pay judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din 24 august 2004, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul Z.I. în contradictoriu cu intimații I.M. notar, Z.N. și Z.C., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 95/P/2004 din iunie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe care a menținut-o.

S-a reținut că petentul Z.I. a formulat plângere împotriva rezoluției menționate, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 și art. 289 C. pen. și față de numiții Z.N. și Z.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

A susținut petiționarul că ancheta parchetului s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare în ceea ce-l privește, în sensul că apărătorul său nu a fost prezent la efectuarea actelor procedurale, nu au fost luate în considerare declarațiile martorilor audiați.

În fapt, instanța a mai reținut că petentul a formulat plângere penală împotriva notarului public I.M. susținând că aceasta ar fi întocmit în cursul anului 1999 trei acte notariale, respectiv procură și testamente redactate și autentificate în numele mandantei și respectiv testatoarei Z.C., inserând mențiuni neconforme realității, pe care petentul le consideră false.

Caracterul fals al actelor ar fi determinat în opinia petentului, de întocmirea testamentelor contrar voinței testatoarei Z.C. care ar fi fost indusă în eroare cu privire la natura actelor; consemnarea ca loc al redactării și autentificării actelor sediul biroului notarului public, deși în realitate actele s-au încheiat la domiciliul mandantei; consemnarea datei ca fiind 22 noiembrie 1999 deși în realitate actele au fost îndeplinite pe 23 noiembrie 1999.

Petentul Z.I. a mai sesizat faptul că la întocmirea în fals a celor trei acte notariale, notarul public ar fi fost determinat de intimații Z.N. și Z.C. care, ar fi utilizat în interes personal procura și testamentele în scopul producerii de efecte juridice.

Prima instanță a reținut că soluția dată de procuror, prin rezoluția atacată este legală și temeinică sub aspectul neînceperii urmăririi penale față de toate cele trei persoane cercetate atâta timp cât urmare a actelor premergătoare administrate în cauză s-a constatat că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare deoarece faptelor sesizate le lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii atât din punct de vedere al laturii obiective cât și al laturii subiective, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În considerentele hotărârii instanța a analizat în amănunt susținerile petiționarului, actele premergătoare efectuate, concluziile procurorului care a instrumentat cauza, constatând că soluția de neîncepere a urmăririi penală dată prin rezoluția atacată este legală și temeinică.

Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat recurs, reiterând, în esență, motivele invocate inițial.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și lucrările de la dosar în raport de motivele de recurs invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că menținerea rezoluției nr. 95/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași este corectă, nefăcându-se dovada celor susținute de petiționar.

Astfel, martorii audiați în cauză au relatat împrejurările în care s-au încheiat actele notariale, stabilindu-se că notarul public I.M., la cererea numitei Z.C. a redactat și autentificat o procură și două testamente.

Tehnoredactarea s-a realizat la sediul biroului notarului public, ulterior intimata s-a deplasat la domiciliul mandantei, respectiv testatoarei, unde a citit și prezentat conținutul actelor, luând consimțământul expres pentru autentificare la data de 22 noiembrie 1999.

A rezultat că intimata I.M. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu stabilind identitatea testatoarei pe baza actului prezentat și neexistând îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților mintale ale acesteia s-a procedat la luarea consimțământului după citirea actelor și constatarea faptul că testatoarea a înțeles conținutul acestora care exprima voința ei.

Intimata I.M. prin efectuarea actelor notariale respective nu a intenționat că cauzeze o vătămare a intereselor legale ale testatoarei Z.C. sau ale vreunei alte persoane și nu a falsificat în nici un mod aceste acte în sensul de a însera în cuprinsul lor fapte necorespunzătoare datelor furnizate și voinței exprimate de Z.C.

În ceea ce-i privește pe intimații Z.N. și Z.C. în mod corect a reținut prima instanță că aceștia nu au manifestat intenția de a instiga pe notarul public la întocmirea în fals a vreunuia din cele trei acte notariale care au fost tehnoredactate și autentificate în baza voinței testatoarei Z.C., iar referitor la infracțiunea de uz de fals atâta timp cât nu s-a dovedit caracterul fals al vreunuia din cele trei acte, utilizarea lor ulterioară de către intimați a fost pe deplin legală.

De asemenea, în mod justificat instanța a respins pretențiile civile și daunele morale solicitate de petiționar ca fiind nejustificate față de împrejurarea că nu s-a dovedit că în cauză ar fi fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate.

Corect a fost înlăturată de instanță și susținerea petiționarului în sensul că nu i-ar fi fost respectat dreptul la apărare, în cauză fiind audiați martorii propuși de acesta, iar declarația pe care a dat-o personal a fost făcută în prezența apărătorului său.

Pe de altă parte, așa cum de altfel a reținut și prima instanță, în faza premergătoare începerii urmăririi penale, dispoziții procedurale privind asistența juridică și reprezentarea nu-și găsesc aplicarea, prevederile art. 171 – art. 174 C. proc. pen., referindu-se la faza procesuală a urmăririi penale și a judecății.

Ca urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționar este nefondat, hotărârea primei instanței prin care s-a respins plângerea acestuia împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror fiind legală și temeinică.

Așa fiind, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca neîntemeiat, și văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Z.I. împotriva sentinței penale nr. 21 din 24 august 2004 a Curții de Apel Iași.

Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2005.