Qualified robbery vs. theft: sufficiency of force evidence and rejection of lesser charge recharacterization

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1580 din 14 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București au fost condamnați inculpații B.A. și C.P.N. la câte 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut în fapt că în împrejurările ce urmează, inculpații au deposedat prin violență pe partea vătămată P.V. de o geacă și de telefonul mobil.

La data de 16 septembrie 2003, inculpații, împreună cu partea vătămată și martorul D.I., au plecat împreună spre București și, în jurul orelor 19,00, au intrat în barul N.L. SRL, unde au consumat cu toții băuturi alcoolice.

La un moment dat, partea vătămată a plecat spre casă, urmată de inculpați, care s-au hotărât să-l tâlhărească, profitând de starea de ebrietate a victimei și de lăsarea întunericului.

Inculpații au început să tragă de hainele părții vătămate, B.A. l-a lovit cu pumnul în față, al doilea i-a pus piedică și ambii au continuat să-l lovească, timp în care i-au și sustras geaca de fâș cu care era îmbrăcat și telefonul mobil, aflat în buzunarul hainei.

Agresorii s-au întors în bar, iar partea vătămată s-a deplasat la poliție, reclamând faptele, ambii inculpați au fost găsiți de poliție, având asupra lor bunurile însușite de la victimă, cu care inculpatul C.P.N. a încercat să fugă, fiind prins și imobilizat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații.

Prin decizia penală nr. 96 din 9 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați cu motivarea că ambii inculpați se fac vinovați de infracțiunea dedusă judecății, a cărei calificare juridică este legală după cum și pedeapsa aplicată.

În termen legal, au declarat recurs inculpații care au susținut că nu sunt vinovați de comiterea infracțiunii de tâlhărie, motiv pentru care au cerut achitarea; în subsidiar, inculpații au cerut a se schimba încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 180 alin. (1) C. pen. și reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Criticile se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 17 și 14 C. proc. pen., dispoziții în raport de care se vor examina criticile formulate.

Din analiza probelor administrate a rezultat că, instanțele au reținut o corectă stare de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția ambilor inculpați în comiterea infracțiunii dedusă judecății.

Este adevărat, că inculpatul B.A. nu a recunoscut fapta pe parcursul procesului, spre deosebire de inculpatul C.P.N., care, cu unele nuanțări, a recunoscut că a îmbrâncit pe partea vătămată și a luat de pe jos telefonul ce-i căzuse din buzunar.

Chiar dacă acestea sunt susținerile inculpaților, vinovăția lor este stabilită în raport de declarația părții vătămare care a condus lucrătorul de poliție în barul unde aceștia consumaseră băuturi alcoolice, indicându-i pe cei doi drept autorii tâlhăriei.

Declarația părții vătămate a fost confirmată și de martorul D.I. care a consumat băuturi cu cei trei și care a perceput nemijlocit lovirea inculpaților de către cei doi inculpați, până când acesta a rămas fără geacă, incidentul terminându-se la intervenția unei persoane străine.

Din procesul verbal întocmit la 16 septembrie 2003 rezultă că asupra inculpatului C.P.N. s-a găsit un telefon ce a fost identificat de partea vătămată ca fiind telefonul ce i se sustrăsese în timpul agresării sale.

Or, în acest context probator este evident că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, cum corect au reținut instanțele și nu de infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

De altfel, prin reținerea circumstanțelor atenuante personale, pedepsele au fost coborâte sub limita minimă legală de 7 ani, așa încât, nu se mai constată motive de reducere a acestora, fiind respectate dispozițiile art. 72 C. pen. și art. 52 C. pen.

Așa fiind, pentru considerentele expuse, criticile sunt nefondate și potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate se vor respinge.

În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive pentru fiecare inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.A. și C.P.N. împotriva deciziei penale nr. 96 din 9 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata arestării preventive de la16 septembrie 2003 la 6 aprilie 2005, pentru fiecare inculpat.

Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2005.