Inapplicability of appeals for annulment to challenges on the merits and scope of the public servants' reserve corps following disability pensioning

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de 6 aprilie 2005, contestatorul A.G. a cerut anularea deciziei nr. 105 din 13 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 6469/2004, de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând în cererea sa, prevederile art. 318 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 105/2005 a fost respins recursul declarat de recurentul-reclamant A.G. împotriva sentinței civile nr. 111 din 22 aprilie 2004, pronunțată de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, fiind admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională a Funcționarilor Publici, hotărârea recurată fiind casată, iar acțiunea reclamantului fiind respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele:

Că este necontestat faptul că reclamantul A.G. a fost pensionat pentru invaliditate gradul II, motiv pentru care raporturile sale de serviciu cu I.T.C.S.M.S. Buzău, au încetat de drept, prin decizia nr. 38 din 7 aprilie 2004, conform art. 90 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 [devenit art. 84 alin. (2) lit. d), după modificarea, completarea și republicarea legii].

Că potrivit art. 88 alin. (1) din același act normativ, corpul de rezervă gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici este format din funcționarii publici care au fost eliberați din funcția publică, în condițiile art. 84 alin. (4) lit. a) - c) și e), respectiv:

„- a) autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea și a fost mutată într-o altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze”;

„- c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public, a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare”;

„- e) funcționarul public nu mai îndeplinește condiția prevăzută de art. 50 lit. g)”.

Că, în raport cu aceste dispoziții legale, admiterea de către instanța de fond, a cererii reclamantului, de înscriere în corpul de rezervă, nu are temei legal, raporturile sale de serviciu încetând în alte condiții [prevăzute de art. 82 alin. (2) lit. d)], decât cele avute în vedere de legiuitor la formarea corpului de rezervă al funcționarilor publici.

În raport cu aceste considerente, Curtea a admis recursul formulat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, a casat sentința atacată și în fond, a respins acțiunea.

În legătură cu recursul declarat de reclamantul A.G., Curtea a constatat că este neîntemeiat, prima instanță rezolvând corect capătul de cerere privitor la plata despăgubirilor civile.

Că potrivit art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, modificată și republicată, „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice și nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ (...) și plata de către autoritatea sau instituția publică (...), a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi la care ar fi beneficiat funcționarul public”.

Că măsura de încetare a raportului de serviciu a fost luată urmare a constatării prin decizie emisă de organele competente de expertiză medicală, că starea sănătății reclamantului nu mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției deținute, măsură ce nu a fost contestată pentru nelegalitate sau netemeinicie.

Că reclamantul-recurent nu a făcut dovada că autoritatea publică pârâtă ar fi nesocotit obligațiile prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și nici dacă datorită acestui fapt a suferit afecțiunile pentru care a fost pensionat.

În cererea de contestație în anulare, contestatorul, deși invocă prevederile art. 318 C. proc. civ., nu și-a individualizat motivul de anulare a deciziei atacate, prin această cale extraordinară de retractare, el reluând critici care vizează fondul cauzei.

Din susținerea făcută de contestator, potrivit căreia instanța de recurs a apreciat în mod eronat situația de fapt și în mod greșit a considerat că nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, ar rezulta că acesta a intenționat să-și întemeieze legal cererea de contestație în anulare, pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza II-a C. proc. civ.

Într-adevăr, potrivit acestor prevederi legale, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, între altele, atunci când soluția este rezultatul unei greșeli materiale.

Dar, fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu poate fi interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate critici care vizează aspecte de fond ale judecății, ci doar erori materiale evidente legate de aspectele formale ale judecății, cum ar fi, spre exemplu, respingerea greșită, ca tardiv, a unui recurs, anularea greșită, ca netimbrat, a unui recurs, etc.

Altfel, s-ar ajunge ca printr-o modalitate nereglementată de lege, după recurs, să se creeze o nouă cale de atac care să vizeze fondul cauzei, adică un recurs la recurs, ceea ce este contrar prevederilor generale ale Codului de procedură civilă.

În concluzie, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A.G. împotriva deciziei nr. 105 din 13 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2005.