Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4302/2005 AI generated

Inadmissibility of appeal against annulment decision following irrevocable appellate judgment

Case Number Decizia nr. 4302/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a limited liability company against the Court of Appeal’s order to quash and remand a prior decision. The dispute concerned a tax enforcement matter where the National Guard for Fiscal Control had successfully raised an action for annulation against a judgment rendered on appeal, leading the lower court to void the initial appellate decision and set a new hearing for the retrial of the appeals. The High Court held that the appeal was procedurally barred because the contested judgment, which had been issued within the appellate proceedings, was final and non-appealable under the Civil Procedure Code; consequently, the decision resulting from the annulation action was also irrevocable, precluding further judicial review.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against annulment decision following irrevocable appellate judgment: The dispute concerned a tax enforcement matter where the National Guard for Fiscal Control had successfully raised an action for annulation against a judgment rendered on appeal, leading the lower court to void the initial appellate decision and set a new hearing for the retrial of the appeals. The High Court held that the appeal was procedurally barred because the contested judgment, which had been issued within the appellate proceedings, was final and non-appealable under the Civil Procedure Code; consequently, the decision resulting from the annulation action was also irrevocable, precluding further judicial review.

Keywords

AI generated
action for annulment judicial review enforcement decision civil judgment tax procedure appealability of remand decision
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20 mai 2005, SC N.H. SRL Iași a formulat recurs împotriva încheierii pronunțate la 16 mai 2005, de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. 2395/2005, prin care s-a admis contestația în anulare introdusă de Garda Financiară Iași, s-a dispus desființarea deciziei nr. 539 din 1 noiembrie 2004, a aceleiași instanțe și s-a fixat termen pentru rejudecarea recursurilor declarate împotriva sentinței nr. 471 din 26 aprilie 2004, a Tribunalului Iași.

Recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că s-a reținut în mod eronat că se regăsește cazul de admitere a contestației în anulare, reglementat de art. 318 C. proc. civ., fără a fi indicată eroarea materială care să impună rejudecarea recursurilor.

Prin întâmpinare, Garda Financiară Iași a invocat inadmisibilitatea cererii, întrucât decizia prin care s-a admis contestația în anulare, privește o soluție pronunțată în recurs, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată pe calea reglementată de art. 299 și urm. C. proc. civ.

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Curtea îl va respinge ca inadmisibil.

Astfel, potrivit textului de lege sus menționat, hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac, ca și hotărârea atacată.

În cauză, decizia atacată pe calea contestației în anulare, nr. 539 din 1 noiembrie 2004 a fost pronunțată în recurs, fiind irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., situație în care și hotărârea dată în contestație este irevocabilă.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC N.H. SRL Iași împotriva încheierii din 16 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 2395/2005, ca inadmisibil.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2005.