Eligibility for compensation of wartime prisoners of labor for periods lacking archival proof
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the Court of Appeal's decision to annul the pension agency's refusal and order it to grant rights under Law No. 309/2002 only for the period from September 4, 1953, to January 23, 1955, while confirming the rejection of claims for the subsequent period ending December 15, 1955. The dispute concerned the administrative and social security rights of a former detainee in a labor camp, specifically challenging the pension agency's decision to deny benefits under Law No. 309/2002; the appellant argued that his entire detention period, including the time spent at a different location after January 1955, qualified for compensation. The Supreme Court held that while the action was admissible for the period evidenced by National Archives documentation and accepted by the respondent agency, the claim for the remaining period was unfounded due to the absence of supporting documentary evidence, relying on Article 312 of the Code of Civil Procedure to reject the appeal for lack of proof.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 312 C. proc. civ; Eligibility for compensation of wartime prisoners of labor for periods lacking archival proof: 309/2002 only for the period from September 4, 1953, to January 23, 1955, while confirming the rejection of claims for the subsequent period ending December 15, 1955. The dispute concerned the administrative and social security rights of a former detainee in a labor camp, specifically challenging the pension agency's decision to deny benefits under Law No. 309/2002; the appellant argued that his entire detention period, including the time spent at a different location after January 1955, qualified for compensation. The Supreme Court held that while the action was admissible for the period evidenced by National Archives documentation and accepted by the respondent agency, the claim for the remaining period was unfounded due to the absence of supporting documentary evidence, relying on Article 312 of the Code of Civil Procedure to reject the appeal for lack of proof.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded and maintaining the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 21 aprilie 2004, reclamantul I.T. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, solicitând să fie anulată hotărârea acesteia, nr. 798 din 2 februarie 2004, prin care i s-a respins cererea de acordare a drepturilor instituite prin Legea nr. 309/2002, cu motivarea că a muncit în cadrul Direcției Serviciului Muncii, respectiv la Detașamentul Giurgiu, de la 4 septembrie 1953, până la 23 ianuarie 1955 și apoi, la Detașamente din Piatra Neamț, până la lăsarea la vatră, la 15 decembrie 1955.
Prin sentința civilă nr. 325 din 9 iunie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.T. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Arad și a anulat hotărârea nr. 798 din 2 februarie 2004, emisă de pârâtă, pe care o obligă să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile stabilite prin Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 septembrie 1953 - 23 ianuarie 1955 și a respins în rest, acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului este admisibilă pentru perioada în care pârâta s-a declarat de acord și care reiese din dovada eliberată reclamantului, de Arhivele Naționale, respectiv pentru 4 septembrie 1953 - 23 ianuarie 1955.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, I.T., susținând, în esență, că și perioada 23 ianuarie 1955 - 15 decembrie 1955 a fost lucrată în detașamente de muncă și se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată că acțiunea reclamantului este admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, însă numai pentru perioada în care pârâta s-a declarat de acord și care reiese din dovada eliberată reclamantului, de Arhivele Naționale, respectiv pentru 4 septembrie 1953 - 23 ianuarie 1955, și nu până la data de 15 decembrie 1955, pentru această din urmă dată neexistând dovezi, decât simpla susținere a recurentului.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.T. împotriva sentinței civile nr. 325 din 9 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2005.