Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4275/2005 AI generated

Ministerial Order on pre-university teaching staff status declared illegal for miscalculating base salary components

Case Number Decizia nr. 4275/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Education and Research, thereby upholding the lower court's decision which declared illegal the Ministerial Order approving methodological norms for the pre-university teaching staff status and the General Clarifications regarding the application of the statutory framework. The dispute concerned an exception of illegality raised by a local education authority challenging these administrative acts on the grounds that they violated the statutory salary calculation system for teachers under Law No. 128/1997. The court ruled in favor of the plaintiff, holding that the challenged acts were unlawful because they failed to correctly distinguish between the base salary and the base function salary, thereby excluding mandatory allowances such as stability premiums, grading, and merit salaries from the base salary component as required by Articles 49–51 of Law No. 128/1997, particularly affecting the correct calculation of variable salary components and benefits for staff engaged in cumulative or hourly teaching activities.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 147 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 49 din Legea nr. 128/1997, art. 51 alin. (8) din Legea nr. 128/1997; Ministerial Order on pre-university teaching staff status declared illegal for miscalculating base salary components: Astfel, instanța de fond a avut în vedere că, potrivit art. 48 alin. (1) și art. 49 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază și o parte variabilă, constând în adaosuri și alte drepturi salariale suplimentare, iar salarizarea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar se stabilește diferențiat, în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.

Keywords

AI generated
calculation of salary research staff administrative status statutory grounds framework decision local authority

Cited Legislation

AI generated
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
154/2005, Tribunalul Ialomița a sesizat Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru ca în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să fie soluționată excepția de nelegalitate a Ordinului nr.
art. 147 alin. (3) din Legea nr. 128/1997
128/1997 și art. 147 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările aduse prin O.U.G.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000
662/2001, dar și a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
art. 4 din Legea nr. 554/2004
874 din 11 mai 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de reclamantă și, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a constatat nelegalitatea Ordinului ministrului educației și cercetării nr.
art. 49 din Legea nr. 128/1997
19388 din 14 noiembrie 1997 au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 49 - 51 din Legea nr.
art. 51 alin. (8) din Legea nr. 128/1997
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 21 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 154/2005, Tribunalul Ialomița a sesizat Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru ca în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să fie soluționată excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 3343 din 11 martie 2002, emis de ministrul educației și cercetării și a Precizărilor generale pentru aplicarea Statutului personalului didactic în învățământul superior și preuniversitar, emise la 14 noiembrie 1997, de Ministerul Educației Naționale.

Excepția de nelegalitate a fost invocată de reclamanta U.S.L.Î. Ialomița, prin cererea de chemare în judecată, având ca obiect drepturile salariale cuvenite cadrelor didactice, membri de sindicat, pentru perioada 1 februarie 2002 - 1 octombrie 2004.

Reclamanta a susținut că Precizările generale nr. 19388 din 14 noiembrie 1997 au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 49 - 51 din Legea nr. 128/1997 și art. 147 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările aduse prin O.U.G. nr. 8/2000, aprobată prin Legea nr. 662/2001, dar și a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

Prin sentința civilă nr. 874 din 11 mai 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de reclamantă și, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a constatat nelegalitatea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3343 din 11 martie 2002, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Statutului personalului preuniversitar, precum și nelegalitatea Precizărilor generale nr. 19388 din 14 noiembrie 1997, emise de Ministerul Educației și Cercetării pentru aplicarea Statutului personalului didactic.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Ministerul Educației și Cercetării a emis nelegal cele două acte administrative, care, deși cuprind norme de interpretare, adaugă la lege și stabilesc un alt sistem de calcul al salariului personalului didactic și didactic auxiliar, decât cel care rezultă din Legea nr. 128/1997.

Astfel, instanța de fond a avut în vedere că, potrivit art. 48 alin. (1) și art. 49 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază și o parte variabilă, constând în adaosuri și alte drepturi salariale suplimentare, iar salarizarea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar se stabilește diferențiat, în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.

Instanța de fond a considerat că aceste dispoziții legale au fost încălcate prin cele două acte administrative cu caracter normativ emise de Ministerul Educației și Cercetării, deoarece în conținutul lor nu s-a făcut distincție între salariul de bază și salariul funcției de bază și în acest mod, nu s-a asigurat includerea în salariul de bază, a indemnizațiilor pentru învățământ special, de conducere și de dirigenție, a gradației și a salariului de merit, a sporurilor de stabilitate și de suprasolicitare neuropsihică și nici calculul corect al celorlalte sporuri și indemnizații, care se stabilesc în raport cu salariul de bază.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Educației și Cercetării și a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii, ca nefondată, a excepției de nelegalitate.

Recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 49-51 din Legea nr. 128/1997, reținând că o serie de sporuri se includ în salariul de bază, ceea ce reprezintă premisa existenței mai multor baze de calcul, contrar legii care, în art. 48 alin. (3), prevede expres că salariul de bază se stabilește în funcție de valoarea coeficientului de multiplicare și de coeficienții de multiplicare prevăzuți în Anexele nr. 1 și 2 ale legii.

Recurentul a arătat că includerea în salariul de bază a unor sporuri sau indemnizații determină o bază de calcul mai mare pentru sporul de vechime și implicit, pentru stabilirea pensiei, dar încalcă și drepturile salariale ale personalului didactic care desfășoară activități didactice, prin cumul sau plata cu ora și pentru care modul de calcul a fost prevăzut în art. 51 alin. (8) din Legea nr. 128/1997, art. 17 alin. (3) și art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a constatat corect nelegalitatea Ordinului nr. 3343 din 11 martie 2002 și a Precizărilor generale nr. 19388 din 14 noiembrie 1997, acte administrative emise de recurentul Ministerul Educației și Cercetării, în aplicarea Legii nr. 128/1997, dar prin care au fost încălcate prevederile legii, întrucât a fost stabilit un alt sistem de calcul al salariului personalului didactic, decât cel ce rezultă din lege.

Interpretând corect dispozițiile art. 49 - 51 din Legea nr. 128/1997, instanța de fond a constatat judicios că, în cazul salarizării personalului didactic, noțiunea de salariu de bază se referă atât la salariul de bază, care cuprinde, pe lângă salariul de bază al funcției didactice îndeplinite, și sporuri sau adaosuri prevăzute de lege ca fiind incluse în salariul de bază.

Legea nr. 128/1997 a reglementat în art. 49 - 51, patru categorii de sporuri și indemnizații, care se calculează în mod diferențiat, în raport cu salariul de bază al funcției didactice sau în raport cu salariul de bază, astfel încât este nefondată, susținerea recurentului, că instanța de fond a reținut greșit existența unei distincții între salariul de bază și salariul de bază al funcției didactice îndeplinite.

Referitor la salarizarea personalului didactic prin plata cu ora sau prin cumul, instanța de fond a constatat, de asemenea, corect, că sunt nelegale cele două acte administrative emise de recurent, întrucât nu s-a prevăzut acordarea sporului de stabilitate, a gradației sau a salariului de merit, ceea ce contravine dispozițiilor art. 49 alin. (1) și art. 51 alin. (8) din Legea nr. 128/1997, potrivit cărora și aceste cadre didactice beneficiază de sporurile și indemnizațiile pentru titlu științific de doctor, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, de condițiile specifice în care își desfășoară activitatea, precum și de gradația sau salariul de merit și de sporul de stabilitate.

În consecință, criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării împotriva sentinței civile nr. 874 din 11 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 septembrie 2005.