Legality of internal police management order and admissibility of exception of illegality without the challenged act in the case file
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice allowed the plaintiff's appeal, quashed the lower court's decision dismissing the exception of illegality, and remanded the case to the Court of Appeal for re-judgment, effectively ruling in favor of the plaintiff on procedural grounds. The dispute arose from an administrative action challenging the transfer of a police officer from the Road Police to another unit, based on failure to meet a driving test score threshold, with the plaintiff arguing the transfer constituted a sanction prohibited by the Police Statute and was based on an illegal internal order. The Supreme Court held that the lower court had erred by ruling on the exception of illegality without the challenged administrative order being present in the case file or placed at the court's disposal, thereby precluding a proper legal analysis and judicial review, and ordered the re-judgment to be conducted in accordance with Article 4 of the Administrative Controversy Law No. 554/2004.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 pct. 7 din Legea nr. 360/2002, art. 3041 C. proc. civ, art. 315 alin. (1) C. proc. civ, art. 313 și a art. 315 alin. (1) C. proc. civ; Legality of internal police management order and admissibility of exception of illegality without the challenged act in the case file: The dispute arose from an administrative action challenging the transfer of a police officer from the Road Police to another unit, based on failure to meet a driving test score threshold, with the plaintiff arguing the transfer constituted a sanction prohibited by the Police Statute and was based on an illegal internal order. The Supreme Court held that the lower court had erred by ruling on the exception of illegality without the challenged administrative order being present in the case file or placed at the court's disposal, thereby precluding a proper legal analysis and judicial review, and ordered the re-judgment to be conducted in accordance with Article 4 of the Administrative Controversy Law No. 554/2004.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the operative order to vacate the lower court's decision and remand the case for re-judgment.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 1997/2005, reclamantul S.N., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al județului Bacău, a solicitat anularea măsurii de mutare de la Serviciul Poliției Rutiere, la o altă formațiune de poliție, dispusă prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S. 34009 din 23 februarie 2005, suspendarea acestui act administrativ până la soluționarea în fond a litigiului, precum și recunoașterea dreptului său de agent de poliție rutieră în cadrul formațiunii de care aparține.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în urma unui control efectuat de Corpul de control al Ministerului Administrației și Internelor, s-a dispus mutarea sa de la Serviciul Poliției Rutiere, la o altă formațiune de poliție, întrucât, la testarea cu chestionarul pentru obținerea permisului de conducere auto, nu reușise să obțină minimum de 22 de puncte. A mai arătat reclamantul, că în lipsa unei verificări de ansamblu a activității sale profesionale și a rezultatelor obținute de-a lungul carierei, măsura contestată a fost luată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 pct. 7 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, arătându-se că reclamantul nu invocă un drept recunoscut de lege și că măsura a cărei anulare se cere, nu are caracter de sancțiune, ci reprezintă o măsură managerială dispusă conform art. 45 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300 din 21 iunie 2004.
Ulterior, la termenul din 11 iulie 2005, în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și raportat la Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, reclamantul, prin apărător, a invocat excepția de nelegalitate a art. 45 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300 din 21 iunie 2004, arătând că acest act administrativ nu poate crea norme de sine stătătoare, iar Legea nr. 360/2002 prevede expres motivele pentru care poate fi sancționat un polițist; a mai arătat, de asemenea, că, fiind emis de o altă structură, decât cea care a efectuat controlul, actul prin care s-a dispus măsura atacată, este nul absolut.
Prin încheierea din 15 iulie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1997/2005, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția de nelegalitate a art. 45 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300 din 21 iunie 2004, reținând că nimic din prevederile art. 45 din ordinul sus menționat nu înfrânge dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, în aplicarea căreia a fost emis. Totodată, instanța de fond a suspendat judecarea cauzei.
Împotriva acestei încheieri, susținând că este nelegală, a declarat recurs, reclamantul S.N., reiterând motivele invocate în fața instanței de fond.
Examinând cauza, precum și încheierea atacată, în raport cu motivele invocate de recurent, cu actele dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Din studiul actelor aflate la dosarul cauzei, rezultă că printre acestea nu se regăsește actul administrativ ce face obiectul excepției de nelegalitate, în speță Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300 din 21 iunie 2004; de asemenea, în cuprinsul nici uneia din încheierile pronunțate în dosar, inclusiv cea atacată prin prezentul recurs, nu se găsesc referiri la o eventuală punere la dispoziția instanței a actului administrativ în discuție, în vederea studierii acestuia.
Or, în lipsa chiar a actului administrativ ce face obiectul excepției de nelegalitate, nu era posibilă o analiză a legalității prevederilor acestuia, cum, de altfel, nu este posibilă nici exercitarea controlului judiciar al soluției pronunțate de instanța de fond, motiv pentru care urmează să fie admis recursul, casată încheierea atacată și, în temeiul art. 313 și a art. 315 alin. (1) C. proc. civ., trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Rejudecarea excepției de nelegalitate, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, se va realiza în prezența actului supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul S.N. împotriva încheierii din 15 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 1997/2005.
Casează încheierea atacată și trimite cauza, aceleiași instanțe, spre rejudecare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 august 2005.