Police disciplinary dismissal: validity of control report as preliminary investigation and statutory limitation on judicial review of sanction severity

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Târgu Mureș, reclamanții D.I.D., T.M.V. și R.I. au chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției, pentru ca instanța să dispună anularea ordinelor emise de Ministerul Administrației și Internelor și a deciziei emise de Inspectoratul General al Poliției, reintegrarea reclamantului în funcțiile deținute, obligarea pârâților la plata salariilor cuvenite în perioada scurtă de la destituire, până la încadrarea efectivă și plata daunelor morale, solicitând suspendarea executării sancțiunilor aplicate, până la pronunțarea unei hotărâri în cauză.

În motivarea cererii au arătat faptul că nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, așa cum prevăd dispozițiile legale, iar concluziile raportului întocmit de Corpul de Control al Inspectoratul General al Poliției nu au fost aduse la cunoștința reclamantului. Se mai arată faptul că a fost aplicată sancțiunea cea mai gravă, fără să se țină seama de rezultatele profesionale anterioare aplicării sancțiunii.

Curtea de Apel Târgul Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 52 din 14 februarie 2005, a respins acțiunea formulată, reținând, în esență, faptul că au fost respectate întocmai dispozițiile legale cu privire la cercetarea prealabilă, raportul Corpului de Control a fost citit în ședința din 12 mai 2004 a Consiliului Superior de Disciplină și constituie referatul de cercetare prealabilă, iar sancțiunea aplicată a avut în vedere abaterile săvârșite și natura acestora.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, recurenții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Au arătat că abaterile săvârșite sunt prescrise și că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această excepție, că instanța a confundat obiectul cauzei depășind limitele învestirii, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea, precum și faptul că nu au fost avute în vedere probele administrate (declarațiile autentificate ale martorilor) și nu s-a pronunțat cu privire la suspendarea actelor solicitată prin cererea introductivă.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat, recursul formulat pentru considerentele ce urmează:

Din materialul probator existent la dosar a rezultat faptul că în urma controlului efectuat de Corpul de Control al Inspectoratului General al Poliției Române, a fost întocmit raportul din 24 martie 2004, prin care s-a propus destituirea reclamantului din funcțiile deținute.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute în art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, raportul întocmit de Corpul de Control, la data de 24 martie 2004, a constituit referat de cercetare prealabilă și a fost sesizat Consiliul Superior de Disciplină.

Consiliul Superior de Disciplină organizat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, în componența stabilită conform dispoziției nr. 209 din 14 aprilie 2004, a propus, după audierea recurenților-reclamanți și primirea rapoartelor de la aceștia, sancțiuni disciplinare individualizate pentru fiecare recurent în parte, altele decât destituirea din funcție.

Având în vedere dispozițiile prevăzute în art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a considerat sancțiunile propuse, insuficiente, în raport cu gravitatea faptelor reținute și a hotărât ca sancțiunea aplicată recurenților-reclamanți să fie maximă, și anume, destituirea din funcție, conform dispozițiilor prevăzute de art. 58 lit. g) din Legea nr. 360/2002, sancțiune care a fost aplicată reclamanților, și asupra căreia instanța nu poate interveni prin modificarea sancțiunilor aplicate, așa cum pretind recurenții-reclamanți.

Acest drept aparține numai unității angajatoare care are libertatea de a aprecia și de a sancționa activitatea angajatului său.

Instanța, chemată a soluția litigiul apărut, verifică și, în final, decide, dacă au fost respectate dispozițiile legale la emiterea ordinelor și dacă au fost respectate etapele cercetării prealabile, obligatorie în acest caz.

Curtea, analizând situația de fapt reținută, a constatat că pârâții au respectat dispozițiile legii speciale și au aplicat sancțiunea pe care au considerat-o, în acord cu faptele recurenților-reclamanți.

Nefiind nici un motiv de nulitate, Curtea urmează să mențină hotărârea instanței de fond, cu această motivare.

Curtea va respinge critica formulată de recurenți, cu privire la prescrierea faptelor săvârșite, întrucât a constatat faptul că ordinele prin care au fost destituiți din funcțiile deținute, au fost emise cu respectarea termenului prevăzut de art. 59 pct. 9 din Legea nr. 360/2002.

De asemenea, va fi respinsă și critica cu privire la nepronunțarea pe cererea de suspendare formulată, întrucât din actele dosarului rezultă faptul că la termenul din 17 decembrie 2004, curtea de apel a constatat lipsă de procedură și a amânat soluționarea cererii de suspendare, pentru termenul din 31 ianuarie 2005, termen la care părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, pricina rămânând în pronunțare.

Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 9 teza finală din Legea nr. 29/1990 (legea aplicabilă la data introducerii acțiunii formulate de reclamanți), instanța poate dispune suspendarea actului administrativ, până la soluționarea acțiunii, or la termenul din 31 ianuarie 2005, cauza a fost reținută pentru soluționare, ceea ce înseamnă că instanța de fond a procedat corect.

Toate criticile formulate de recurenți, Curtea le găsește neîntemeiate, motiv pentru care va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.I.D., T.M.V. și R.I., împotriva sentinței civile nr. 52 din 14 februarie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2005.