Eligibility for ethnic persecution victim benefits; admissibility of witness testimony when official civil status documents are unavailable
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the local pension house, leaving the lower court’s ruling in force which recognized the claimant’s status as a beneficiary under the specific legislative framework for ethnic persecution victims. The dispute concerned an administrative challenge against the pension authority’s decision to deny the applicant’s claim for recognition as a beneficiary of the law addressing reparations for persons subjected to ethnic persecution, with the appellant arguing that the lower court improperly relied on witness testimony rather than documentary evidence and misapplied civil status regulations. The decisive legal basis was Article 4(2) of the Implementing Norms approved by Government Decision No. 127/2002 for Government Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000), which explicitly permits the proof of ethnic persecution through witness declarations when official written documents are unavailable, thereby establishing that the appellant’s reliance on Article 57 of Law No. 119/1996 regarding the modification of civil status acts was irrelevant to the merits of the benefit eligibility claim.
Legislator headnote
AI generatedart. 57 din Legea nr. 119/1996; Eligibility for ethnic persecution victim benefits; admissibility of witness testimony when official civil status documents are unavailable: În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-pârâtă, referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 119/1996, acestea sunt neîntemeiate, întrucât prevederile respective reglementează anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă și a mențiunilor, ori este de necontestat faptul că obiectul litigiului nu constă în nici una dintre aceste operațiuni privitoare la actele de stare civilă ale intimatului-reclamant D.C.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la Curtea de Apel Constanța, la data de 27 septembrie 2004, reclamantul D.C. a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 21.137 din 30 iunie 2004 a Casei Județene de Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Prin sentința civilă nr. 120/CA din 14 martie 2004, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea formulată de reclamantul D.C., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța și a dispus anularea hotărârii nr. 21.137 din 30 iunie 2004, emisă de pârâtă.
În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele:
Reclamantul D.C. a depus la Casa Județeană de Pensii Constanța, două cereri pentru recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2002, cererile fiind înregistrate cu nr. 66.055 din 30 iulie 2003 și nr. 664.422 din 13 august 2003. În soluționarea cererilor respective, Casa Județeană de Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a emis hotărârea nr. 20.230 din 25 mai 2004 și, respectiv, hotărârea nr. 21.137 din 30 iunie 2004, prin care au fost respinse ambele cereri ale reclamantului.
La data de 23 iunie 2004, reclamantul a introdus, la Curtea de Apel Constanța, contestație împotriva hotărârii nr. 20.230 din 25 mai 2004, iar la data de 27 septembrie 2004, împotriva hotărârii nr. 21.137 din 30 iunie 2004. Prima contestație a format obiectul dosarului nr. 281/CA/2004, iar a doua contestație a format obiectul dosarului nr. 663/CA/2004.
Prin sentința civilă nr. 263/CA din 14 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 281/CA/2004, Curtea de Apel Constanța a admis prima contestație formulată de reclamantul D.C., a anulat hotărârea nr. 20.230 din 25 mai 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al acestei legi. În motivarea sentinței pronunțate, Curtea de Apel Constanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 și art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pentru recunoașterea calității de beneficiar al acestor reglementări. În acest sens, instanța de fond a motivat că din actul de naștere al reclamantului rezultă că acesta s-a născut la data de 16 mai 1929, în localitatea Valea Rea, Adamclisi, fiind fiul lui D.Ș., cunoscut și uneori înregistrat în actele de stare civilă cu numele de M.D.Ș. și al lui D.O., precum și că reclamantul, împreună cu familia sa, a făcut obiectul schimbului de populație din Șerpeni, Caliacra, Cadrilater, Bulgaria, fiind definitivați în centrul Albești, România, astfel cum rezultă din Tabloul de evacuați din Cadrilater.
Prin sentința civilă nr. 120/CA din 14 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 663/CA/2004, Curtea de Apel Constanța a soluționat și cea de-a doua contestație formulată de reclamantul D.C., anulând și hotărârea nr. 21.137 din 30 iunie 2004 a Casei Județene de Pensii Constanța, reținând că prin sentința civilă nr. 263/CA din 14 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 281/CA/2004, reclamantului D.C. i-a fost deja recunoscută calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva ultimei sentințe civile nr. 120/CA din 14 martie 2005 a Curții de Apel Constanța, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Constanța, arătând că instanța a acordat intimatului-reclamant, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, încălcând prevederile art. 57 din Legea nr. 119/1996, prin ignorarea faptului că intimatul-reclamant D.C. a făcut dovada strămutării, prin acte emise pe numele de Ș.M., în condițiile în care, potrivit certificatului de naștere, tatăl său se numea D.Ș. În continuare, recurenta-pârâtă a susținut, prin motivele de recurs, că instanța de fond i-a recunoscut intimatului-reclamant, calitatea de beneficiar al reglementării în cauză, pe baza declarației testimoniale, ca unic mijloc de probă, eludând, astfel, dispozițiile menționate din Legea nr. 119/1996.
Recursul este nefondat.
În mod corect, instanța de fond, prin sentința civilă nr. 120/CA din 14 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 663/CA/2004, a admis cererea formulată de intimatul-reclamant D.C., în considerarea faptului că acestuia i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, prin sentința civilă nr. 263/CA din 14 octombrie 2004, pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. 281/CA/2004.
Prin motivele de recurs, deși susține că declară recurs împotriva sentinței civile nr. 120/CA din 14 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 663/CA/2004, recurenta-pârâtă invocă aspecte pe baza cărora Curtea de Apel Constanța a soluționat cererea formulată în dosarul nr. 281/CA/2004.
În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-pârâtă, referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 119/1996, acestea sunt neîntemeiate, întrucât prevederile respective reglementează anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă și a mențiunilor, ori este de necontestat faptul că obiectul litigiului nu constă în nici una dintre aceste operațiuni privitoare la actele de stare civilă ale intimatului-reclamant D.C.
În speță, cadrul procesual este stabilit de dispozițiile reglementării speciale, reprezentată de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare și Normele pentru aplicarea prevederilor acesteia, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. În mod corect, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, referitoare la posibilitatea probei cu martori. Astfel, Curtea de Apel Constanța a făcut aplicarea dispozițiilor respective, astfel încât legea să producă efecte, iar nu într-o manieră rigidă, care ar putea conduce la lipsirea reglementării de finalitatea specifică, în speță, acordarea calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, în considerarea consecințelor actului de strămutare suferite de intimatul-reclamant D.C.
Rațiunea introducerii, prin art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, a posibilității de a face dovada persecuției etnice, prin declarație de martori, trebuie să fie înțeleasă tocmai prin imposibilitatea de a produce, în anumite situații, probele scrise prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol, situații circumstanțiate chiar de condițiile specifice perioadelor respective, caracterizate de relativitatea surselor de informare pe baza cărora se făceau mențiunile în actele de stare civilă, precum și de intervalul de timp mare care desparte acea perioadă, de data la care se solicită proba cu înscrisuri. A admite teza contrară, adică aceea a probei exclusive pe bază de înscrisuri, ar însemna să fie lipsite de eficiență juridică, dispozițiile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, ceea ce ar aduce atingere drepturilor potențialilor beneficiari ai O.G. nr. 105/1999, care s-ar afla în imposibilitate obiectivă de a produce în instanță înscrisuri oficiale.
Față de considerentele arătate, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 120/CA din 14 martie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 120/CA din 14 martie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2005.