Evidence discrepancy regarding proof of wartime persecution under Law 189/2000 justifies remand despite lower court reliance on missing archival records

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 19 martie 2004, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 9005/7968 din 3 noiembrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a refuzat să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada refugierii din localitatea Cuciuru Mare (actualmente teritoriu aparținând Ucrainei), în localitatea Drăgășani, județul Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 655 din 5 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei P.M.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta nu a făcut dovada persecuției suferite prin strămutarea într-o altă localitate, decât cea de domiciliu, în sensul dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 586/2002.

Instanța de fond a mai reținut că reclamanta nu a făcut dovada perioadei în care a avut loc refugiul, declarațiile cu martori depuse la dosarul cauzei fiind lipsite de concludență în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta P.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că s-a depus la dosarul cauzei, în ședința publică din 5 aprilie 2004, o declarație concludentă a martorei T.I., precum și copia unui înscris eliberat de Arhivele Naționale - Direcția județului Arad.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarații cu martori.

Totodată, prin art. 61 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, se constată o neconcordanță între susținerile recurentei, prin motivele de recurs, și materialul probator existent în dosarul instanței de fond.

Astfel, reclamanta pretinde că la termenul de la 5 aprilie 2004 a depus la dosar o declarație precizatoare a martorei T.I., în care se specifică anul refugiului. De asemenea, recurenta susține că la același termen, a depus la dosarul instanței de fond, copia extrasului de la Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale - Direcția județului Arad, nr. C 110 din 19 martie 2004, din care rezultă data refugiului, precum și luarea în evidență a două comune din județele Arad și Caransebeș.

Cu toate acestea, în dosarul instanței de fond nu se regăsesc aceste înscrisuri.

Se remarcă faptul că în practicaua sentinței civile nr. 655 din 5 aprilie 2004 se face mențiunea că la termenul menționat, reclamanta a depus o declarație autentificată de martor, precum și o copie a extrasului de la Arhivele Naționale, „ce dovedește perioada refugiului”.

Se constată că între materialul probator administrat în cauză și concluziile la care ajunge instanța de fond, există neconcordanțe, care justifică admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.M. împotriva sentinței civile nr. 655 din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.