Recognition of refugee status as ethnic persecution under Law 189/2000: proof by official registers and witness testimony

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23 octombrie 2003, reclamantul C.Ș. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 6205 din 10 octombrie 2003, emisă de aceasta și obligarea pârâtei să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a susținut că a făcut dovada că în luna septembrie 1943 a plecat în refugiu și s-a întors în localitatea de domiciliu, în luna martie 1944, astfel că în mod nelegal pârâta i-a respins cererea.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 507/CA/2003 - P.I. din 7 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantului, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâtă să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a reținut în motivarea soluției, că, în speță, s-a confirmat faptul că reclamantul s-a refugiat din localitatea de domiciliu, împreună cu familia sa, în altă localitate, aceasta fiind o modalitate de persecuție etnică.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând că reclamantul nu a făcut dovada refugiului său, astfel că instanța în mod greșit i-a admis acțiunea.

În acest sens a susținut că nu rezultă din nici un act, că reclamantul ar fi fost strămutat sau refugiat, probele testimoniale și declarațiile reclamantului sunt contradictorii, iar din certificatul de naștere al surorii reclamantului rezultă că aceasta s-a născut în decembrie 1943, în localitatea Bicaciu, adică localitatea de unde se pretinde că familia a trebuit să se refugieze.

Prin decizia nr. 7039 din 21 septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul, a casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că afirmațiile reclamantului în privința datei producerii refugiului, sunt contradictorii, iar neconcordanțele se referă la perioade mari de timp, care ar putea fi greu confundate.

Apoi, declarațiile martorilor conțin aceleași neconcordanțe, în sensul că oscilează între anul 1940 sau anul 1943, ca fiind cel al producerii refugiului din comuna Bicaciu, în localitatea Ianosda.

Soluționând cauza în fond după casare, instanța de trimitere, prin sentința nr. 13/CA/2005 - P.I. din 17 ianuarie 2005, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 6205 din 10 octombrie 2003 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reținând, în esență, că prin dovezile prezentate, reclamantul a probat că s-a refugiat din localitatea de domiciliu, împreună cu familia sa, în altă localitate, aceasta fiind o modalitate de persecuție etnică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, pârâta a susținut, în esență, că instanța a apreciat eronat situația de fapt și a aplicat greșit legea, în cauză, din probele administrate de reclamant nerezultând, cu certitudine, refugiul familiei reclamantului și nici perioada când s-ar fi petrecut acest lucru.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele de casare invocate, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin persoana care a fost strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul, în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute în O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale, eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din adresa nr. 2436 din 8 mai 2003, eliberată de Ministerul de Interne - Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale, rezultă că tatăl reclamantului, C.V., a fost înregistrat în indexul cu evidența refugiaților români din Ungaria, întocmit la 2 noiembrie 1940, având numărul fișei 196.

Din declarația autentificată a martorului B.V., rezultă că reclamantul a fost refugiat, din motive etnice, împreună cu familia, în perioada 2 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, în localitatea Bicaciu, județul Bihor, în localitatea Ianosda, județul Bihor.

Declarația autentică a martorului B.G., depusă la dosar cu ocazia rejudecării cauzei în fond, atestă că reclamantul, împreună cu familia, a fost refugiat din luna septembrie 1943, până în luna martie 1944, din localitatea Bicaciu, județul Bihor, în localitatea Ianosda, județul Bihor, unde au rămas pe toată perioada refugiului și unde s-a născut și sora reclamantului, S.M. (n. C.), aceasta din urmă fiind înregistrată, ca fiind născută în localitatea Bicaciu, la trei luni după naștere, respectiv după întoarcerea din refugiu.

Probele menționate confirmă, deci, realitatea refugiului reclamantului și a familiei sale.

Cât privește motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în raport cu realitățile istorice ale vremii, ce nu pot fi negate, fiind de notorietate persecuțiile etnice suferite de populația română în Ardealul de Nord, în urma Dictatului de la Viena.

În atare situație, se reține că instanța de fond a apreciat în mod corect că actele de persecuție pentru motive etnice suferite de reclamantul C.Ș., împreună cu ceilalți membrii ai familiei sale, sunt dovedite și i-a admis acțiunea.

În consecință, față de cele ce preced, se constată că prima instanță a dat o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 13/CA/2005 - P.I. din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.