Recognition of pre-1945 ethnic persecution refugee status under Law no. 189/2000 and sufficiency of witness testimony over official documents

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 august 2004, la Curtea de Apel București, reclamantul D.T. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se revizuiască hotărârea nr. 12416/9476 din 28 iunie 2004, emisă de către pârâtă și să i se recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), și pentru perioada de refugiu 20 august 1940 - 23 decembrie 1941.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 18 iunie 2003 a solicitat pârâtei, să-i recunoască perioada de refugiu din Basarabia, în România și să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioadele 20 august 1940 - 23 decembrie 1941 și 14 martie 1944 - 6 martie 1945. A mai arătat că prin hotărârea contestată, pârâta i-a recunoscut numai a doua perioadă de refugiu, respectiv 14 martie 1944 - 6 martie 1945.

Prin hotărârea nr. 1968 din 6 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului D.T., a anulat hotărârea nr. 12916/9476 din 28 iunie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să-i stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), și pentru perioada 20 august 1940 - 23 decembrie 1941 și să emită o nouă hotărâre, prin care să-i fie recunoscută această perioadă, și menținută, totodată, și perioada recunoscută deja, 14 martie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 iunie 2003.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada refugiului său din Basarabia, în România, și pentru perioada 20 august 1940 - 23 decembrie 1941.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 3041 și ale art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamantul nu beneficiază de acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru prima perioadă de refugiu, întrucât nu a depus înscrisuri oficiale în susținerea cererii.

Recursul este nefondat.

Din declarațiile autentificate ale martorilor D.M. și M.T. rezultă că intimatul s-a născut în Basarabia, în localitatea Sanatanca, județul Soroca și că, împreună cu părinții și frații săi, s-a refugiat în România, în comuna Celaru, sat Soreni, județul Dolj, la 20 august 1940, revenind în Basarabia, la 23 decembrie 1941, aceasta fiind, prin urmare, prima perioadă de refugiu.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, de către regimurile respective, în perioada arătată.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat în mod judicios prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 1968 din 6 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2005.