Recognition of refugee status under Law No. 189/2000 based on witness testimony for pre-1945 ethnic persecution periods
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Bucharest City Pension House, thereby upholding the first-instance decision that ordered the pension provider to recognize the claimant's entitlement to benefits under Law No. 189/2000 for the period of August 20, 1940, to December 23, 1941, in addition to the previously recognized refugee period. The dispute arose from the pension authority's administrative decision to limit the claimant's status as a refugee persecuted for ethnic reasons to the period of March 14, 1944, to March 6, 1945, while rejecting the earlier period based on the claimant's assertion of fleeing from Bessarabia to Romania with her parents; although the authority argued the lack of official documents and the reliance solely on authenticated witness declarations, the court found that such evidence was sufficient to establish the facts. Relying on the interpretation of Article 1 of Government Ordinance No. 105/1999 as amended by Law No. 189/2000, which defines beneficiaries as citizens who suffered ethnic persecution between September 6, 1940, and March 6, 1945, the court affirmed that the lower court correctly applied the law in granting compensatory rights for the specific period of ethnic persecution.
Legislator headnote
AI generatedart. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Recognition of refugee status under Law No. 189/2000 based on witness testimony for pre-1945 ethnic persecution periods: 189/2000 for the period of August 20, 1940, to December 23, 1941, in addition to the previously recognized refugee period. The dispute arose from the pension authority's administrative decision to limit the claimant's status as a refugee persecuted for ethnic reasons to the period of March 14, 1944, to March 6, 1945, while rejecting the earlier period based on the claimant's assertion of fleeing from Bessarabia to Romania with her parents; although the authority argued the lack of official documents and the reliance solely on authenticated witness declarations, the court found that such evidence was sufficient to establish the facts. Relying on the interpretation of Article 1 of Government Ordinance No. 105/1999 as amended by Law No. 189/2000, which defines beneficiaries as citizens who suffered ethnic persecution between September 6, 1940, and March 6, 1945, the court affirmed that the lower court correctly applied the law in granting compensatory rights for the specific period of ethnic persecution.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the decision to dismiss the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 12 august 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta M.S. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, contestând hotărârea nr. 12932/9477 din 1 iulie 2004, emisă de pârâtă și solicitând pronunțarea unei sentințe care să-i recunoască calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada 20 august 1940 - 23 decembrie 1941.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost refugiată, din motive de persecuție etnică, din Basarabia, în România, în perioadele 20 august 1940 - 23 decembrie 1941 și 14 martie 1944 - 6 martie 1945, pârâta Casa de Pensii a municipiului București recunoscându-i drept perioadă de refugiu din motive de persecuție etnică, numai intervalul 14 martie 1944 - 6 martie 1945.
Prin sentința nr. 1967 din 6 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 12932/9477 din 1 iulie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 20 august 1940 - 23 decembrie 1941 și cu menținerea perioadei de refugiu recunoscută deja de către pârâtă, cu acordarea drepturilor începând cu 1 iulie 2003.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit că s-a refugiat din Basarabia, în România, în comuna Celaru, sat Soreni, județul Dolj, împreună cu părinții săi, D.F. și D.D.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 3041 și art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului a susținut, în esență, că pentru perioada de refugiu cuprinsă între 20 august 1940 - 23 decembrie 1941 nu a depus documente oficiale, nici la depunerea cererii inițiale și nici în fața instanței de fond, dovedirea refugiului bazându-se numai pe declarațiile autentificate a doi martori.
Recursul este nefondat.
Din declarațiile autentificate ale martorelor D.M. și M.T. rezultă că intimata-reclamantă s-a refugiat, împreună cu familia sa, în data de 20 august 1940, din Basarabia, în România și s-au stabilit în localitatea Celaru, sat Soreni, județul Dolj.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat în mod judicios prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1967 din 6 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2005.