Recognition of pension rights under Law 189/2000 for 1943 refugees: evidentiary requirement to distinguish Soviet occupation from state-ordered population displacement
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the pension authority, quashed the lower court's favorable judgment for the claimant, and remanded the case for retrial, thereby suspending the grant of pension benefits pending further factual clarification. The dispute involved an administrative challenge by a refugee from Bessarabia regarding the recognition of his status under Law no. 189/2000, which had been previously granted by the Bucharest Court of Appeal based on his testimony of fleeing Soviet forces in 1943. The Supreme Court found the lower court's fact-finding deficient because the claimant failed to distinguish whether his displacement resulted from the direct Soviet occupation of his locality or from the Romanian state's proactive relocation of the population to protect it from the advancing Red Army. Invoking procedural rules on evidentiary sufficiency (Art. 129(5) and Art. 312(2) of the Civil Procedure Code), the Court mandated that the court of first instance order supplementary evidence, such as official archival documents, to definitively establish the administrative status of the territory and the specific nature of the military events triggering the displacement.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 312 alin. (2) C. proc. civ; Recognition of pension rights under Law 189/2000 for 1943 refugees: evidentiary requirement to distinguish Soviet occupation from state-ordered population displacement: The dispute involved an administrative challenge by a refugee from Bessarabia regarding the recognition of his status under Law no. 189/2000, which had been previously granted by the Bucharest Court of Appeal based on his testimony of fleeing Soviet forces in 1943. The Supreme Court found the lower court's fact-finding deficient because the claimant failed to distinguish whether his displacement resulted from the direct Soviet occupation of his locality or from the Romanian state's proactive relocation of the population to protect it from the advancing Red Army. Invoking procedural rules on evidentiary sufficiency (Art. 129(5) and Art. 312(2) of the Civil Procedure Code), the Court mandated that the court of first instance order supplementary evidence, such as official archival documents, to definitively establish the administrative status of the territory and the specific nature of the military events triggering the displacement.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for quashing the first-instance decision and remanding the case for retrial due to the need for supplementary evidence.
Ground for admitting the appeal and ordering the remanded court to conduct further fact-finding to determine the specific cause of the claimant's displacement.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27 aprilie 2004, la Curtea de Apel București, reclamantul D.M. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 11333/9875 din 19 martie 2004, emisă de pârâtă și să-i fie recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în luna noiembrie 1943, datorită înaintării trupelor sovietice spre granițele României, a fost nevoit ca, împreună cu familia sa, să se refugieze la Făgăraș și ulterior, la Sighișoara, fără a mai reveni în Basarabia.
Prin sentința civilă nr. 1464 din 14 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 11333/9875 din 19 martie 2004, emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada noiembrie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2003.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada refugiului său din Basarabia, în Sighișoara și că întrunește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând dispozițiile art. 3041 și ale art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În motivare, recurenta a susținut că în mod greșit, instanța de fond a acordat reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât acesta nu a dovedit cu acte oficiale, persecuția invocată, precum și faptul că în perioada 1941 - 1944, Basarabia și Bucovina se aflau sub administrație românească, nefiind motive care să determine refugierea populației de origine etnică română din acele teritorii.
Recursul este fondat și urmează a fi admis, se va casa sentința atacată, cu trimitere, spre rejudecare, pentru următoarele considerente.
Din analiza actelor din dosar, Curtea constată că intimatul nu a făcut dovada dacă refugiul a avut loc ca urmare a ocupației propriu-zise a teritoriului de către trupele sovietice sau ca urmare a înaintării frontului de est, iar refugiul s-a datorat dislocării populației de către Statul român, în vederea protejării acesteia față de Armata Roșie.
Instanța de trimitere va dispune suplimentarea probatoriului, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul de a se solicita orice înscris oficial, respectiv de la Arhivele Naționale Județene sau orice alt înscris prin care se poate dovedi ocupația localității de domiciliu, de unde s-a refugiat intimatul, de către trupele sovietice, fiind determinată, prin urmare, de evenimente politico-militare și de schimbarea frontierei, având ca efect, administrația rusească a teritoriului sau dacă acest teritoriu a fost sub administrație românească.
Pentru considerentele menționate, în temeiul art. 129 alin. (5) și art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceiași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 1464 din 14 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceiași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2005.