Reparatory benefits for ethnic persecution victims: admissibility of witness testimony in lieu of official documents under Law No. 189/2000
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the pension fund, leaving the Court of Appeal’s judgment in force, which annulled the administrative refusal and ordered the issuance of a new decision granting the claimant rights under Law No. 189/2000 for the period from April 1944 to March 6, 1945, effective from January 1, 2004. The dispute concerned the eligibility of a Romanian citizen for reparatory benefits due to ethnic persecution and forced refugee status from Bessarabia to Romania during World War II, with the appellant arguing that the claimant failed to provide official documentation or valid witness testimony. The court held that the claimant met the statutory requirements by demonstrating refugee status through official records and witness declarations, which are admissible proofs under Art. 4 of HG No. 127/2002 in the absence of official acts, and confirmed that benefits must be calculated from the month following the application date due to the imperative nature of the law.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000; Reparatory benefits for ethnic persecution victims: admissibility of witness testimony in lieu of official documents under Law No. 189/2000: Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din cele șase situații prevăzute de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.G. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 12578/12050/2004, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1944, părinții săi au fost strămutați din Basarabia, comuna Cubolta, sat Moara de Piatră, în județul Gorj, comuna Jupănești, din cauza persecuțiilor etnice, aflându-se și el printre refugiați, alături de familia sa, care a fost obligată să-și părăsească domiciliul. A mai arătat că în luna aprilie 1944, mama sa, împreună cu el și cu cei doi frați ai săi au fost evacuați și transportați în vagoane de marfă, în județul Gorj, comuna Jupănești; ulterior, tatăl său a fost repartizat ca învățător în aceeași localitate.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 2010 din 8 octombrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 12578/12050/2004, emisă de pârâtă. Totodată, a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 30 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2004.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că din coroborarea actelor oficiale, cu depozițiile martorilor, date în formă autentică, rezultă refugiul reclamantului din Basarabia, în Bucovina, în perioada aprilie 1944 - 6 martie 1945.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București.
Recurenta a susținut, în esență, că petentul nu a făcut dovada persecuției etnice, cu acte oficiale și nici măcar dovada demersurilor, în vederea obținerii actelor oficiale.
A mai susținut că declarațiile martorilor C.L. și M.M. nu sunt valabile, întrucât aceștia trebuia să fi cunoscut situația despre care declară personal.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din cele șase situații prevăzute de lege.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație de martori.
În cauză, din analiza actelor aflate la dosar, rezultă că reclamantul s-a născut în anul 1930, în raionul Bălți - Basarabia și că urmare a condițiilor create prin ocuparea Basarabiei, de către sovietici, împreună cu ceilalți membri ai familiei s-a refugiat în România, în localitatea Jupănești, județul Gorj, în aprilie 1944.
Reclamantul a făcut, deci dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele legii, pentru a beneficia în perioada aprilie 1944 - 6 martie 1945, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Cât privește data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea, respectiv 1 ianuarie 2004.
În consecință, față de considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2010 din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.