Pension appeal upheld; refugee status and benefits denied for lack of ethnic persecution evidence.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal by the county pension house, reversed the lower court ruling, and rejected the claimant’s action in full, thereby denying recognition of refugee status and related monetary benefits. The claimant had sought annulment of a decision refusing her status as an ethnic refugee from September 1940 to 6 March 1945, arguing she fled her domicile due to ethnic persecution following the Vienna Dictat; the first-instance court had granted her claim for the period 1 August 1944 – 6 March 1945 under O.G. no. 105/1999, approved by Law no. 189/2000. The cassation court held that the claim failed the statutory conditions of Law no. 189/2000, because the claimant belonged to the majority population, her domicile and refuge localities both lay on Romanian territory, and there was no evidence of ethnic persecution—the sole official archive record showing she was not listed as a refugee—so the legal requirements regarding departure from occupied territory and proof of persecution were not met.
Legislator headnote
AI generatedPension appeal upheld; refugee status and benefits denied for lack of ethnic persecution evidence: Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând, în esență, că situația reclamantei nu se încadrează în obiectul Legii nr. 189/2000, întrucât localitatea din care s-a mutat, era liberă, astfel încât motivul plecării nu-l poate constitui persecuția etnică.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 14174 din 13 aprilie 2004 și să i se recunoască statutul de refugiată pe motive etnice, pe perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu toate drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, împreună cu familia sa, a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, comuna Poiana, în localitatea Decea și apoi, în Orminiș, Mirăslău și Războieni, datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă, odată cu cedarea Ardealului de Nord, Ungariei.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 834 din 17 iunie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 14174 din 13 aprilie 2004, emisă de pârâtă. Totodată, a dispus obligarea acesteia din urmă să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată pe perioada 1 august 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că unicul considerent că localitatea de domiciliu a reclamantei se afla sub administrația Statului român, nu este de natură să o înlăture pe aceasta, de la beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu atât mai mult, cu cât legiuitorul nu face nici o distincție între administrațiile ce s-au exercitat asupra localităților din Ardealul de Nord cedate Ungariei.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând, în esență, că situația reclamantei nu se încadrează în obiectul Legii nr. 189/2000, întrucât localitatea din care s-a mutat, era liberă, astfel încât motivul plecării nu-l poate constitui persecuția etnică.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.
Acest act normativ are un profund caracter reparatoriu, legiuitorul urmărind repararea pe cale patrimonială a suferințelor pricinuite persoanelor care au fost persecutate etnic și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat.
În cauză, reclamanta aparține populației majoritare și atât localitatea de domiciliu, comuna Poiana, județul Cluj, cât și localitatea în care s-a refugiat, Decea, județul Alba, se aflau pe teritoriul românesc, neexistând, prin urmare, dovezi de persecuție etnică.
Singurul act oficial existent în cauză și care este contrar susținerilor reclamantei, este adresa nr. C/782 din 7 ianuarie 2004, a Arhivelor Naționale - Direcția Județeană Alba, potrivit căreia „reclamanta și familia acesteia nu figurează în tabelele cu refugiați pe care le deține”.
În consecință, recursul fiind fondat în sensul celor de mai sus, urmează a fi admis, a se casa sentința atacată și în fond, a se respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 834 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.