Recognition of refugee status under Law No. 189/2000 and sufficiency of documentary proof for displaced persons
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the appeal of the defendant pension house, upholding the lower court's order to annul the administrative decision and recognize the claimant's status as a beneficiary of the refugee law for both refugee periods. The dispute concerned a challenge to a pension authority's refusal to acknowledge the applicant's refugee status for the initial period (1940–1942), based on an argument that essential supporting documents were not annexed to the initial legal submission. Relying on Article 1 of Law No. 189/2000, which grants benefits to Romanian citizens forcibly displaced due to ethnic persecution, the court determined that the existing evidence—a 1942 administrative record and witness declarations—sufficiently proved the claimant's status as a refugee during both the 1940–1942 and 1944–1945 periods, thereby affirming the lower instance's correct interpretation of the norm.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 1 din legea nr. 189/2000, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Recognition of refugee status under Law No. 189/2000 and sufficiency of documentary proof for displaced persons: The dispute concerned a challenge to a pension authority's refusal to acknowledge the applicant's refugee status for the initial period (1940–1942), based on an argument that essential supporting documents were not annexed to the initial legal submission. Relying on Article 1 of Law No. 189/2000, which grants benefits to Romanian citizens forcibly displaced due to ethnic persecution, the court determined that the existing evidence—a 1942 administrative record and witness declarations—sufficiently proved the claimant's status as a refugee during both the 1940–1942 and 1944–1945 periods, thereby affirming the lower instance's correct interpretation of the norm.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for rejecting the appeal as unfounded and upholding the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 9 iulie 2004, reclamantul B.G. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 9609/8988 din 11 decembrie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, susținând, în esență, că beneficiază de calitatea de refugiat, și pentru prima perioadă de refugiu, respectiv, 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1942, pârâta recunoscându-i numai a doua perioadă de refugiu, respectiv, 15 martie 1944 - 6 martie 1945.
Prin sentința civilă nr. 398 din 25 februarie 2004, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 9609/8988 din 11 decembrie 2003, a pârâtei și a obligat-o pe aceasta, să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1942 și 15 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 3041 C. proc. civ., susținând, în esență, că intimatul nu a anexat la cererea inițială, înscrisurile necesare în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Din procesul-verbal din 13 octombrie 1942, întocmit de Administratorul Girant de pe lângă Administrația Bunurilor Statului - Comisia de Constatări, rezultă că intimatul, împreună cu familia, a fost refugiat la data de 28 iunie 1940, din Cercul Recrutare Tighina.
Din declarația autentificată a martorilor S.B. și M.A., rezultă că intimatul, în luna iulie 1942, s-a întors din primul refugiu, înapoi în Tighina, de unde s-a refugiat a doua oară, împreună cu familia, în martie 1944, stabilindu-se definitiv în România.
Potrivit art. 1 din legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana care a fost strămutată sau refugiată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, Curtea constată că instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile legii și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței nr. 398 din 25 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.