Entitlement to refugee compensation under Law 189/2000: evidentiary burden for proving displacement due to ethnic persecution
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice (Inalta Curte de Casație și Justiție) dismissed the appeal filed by the State Pension House, upholding the lower court’s decision that affirmed the plaintiff's entitlement to social benefits. The dispute concerned the annulment of an administrative decision denying the applicant's status as a beneficiary of emergency measures for refugees and displaced persons, specifically regarding a period of displacement from 1940 to 1941 due to ethnic persecution. The Court determined that the applicant successfully proved her residency in a different locality from her domicile during the relevant timeframe through official certificates and witness testimony, thereby satisfying the statutory definition of a persecuted or displaced person. The legal basis for the decision rests on Article 1 of Government Emergency Ordinance No. 105/1999, as approved and modified by Law No. 189/2000, which grants benefits to individuals displaced from their domicile for reasons of ethnic persecution, and the procedural outcome was governed by Article 312(1) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Entitlement to refugee compensation under Law 189/2000: evidentiary burden for proving displacement due to ethnic persecution: Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., susținând că reclamanta M.V. nu a făcut dovada primei perioade de refugiu.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 20 noiembrie 2003, la Curtea de Apel București, reclamanta M.V. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 8333/1504 din 7 octombrie 2003, emisă de pârâtă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a omis să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru prima perioadă de refugiu, respectiv 13 septembrie 1940 - 22 iulie 1941, când a început războiul de eliberare a Bucovinei de Nord.
Prin sentința civilă nr. 245 din 10 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 8333/1504 din 7 octombrie 2003, emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioadele septembrie 1940 - iulie 1941 și 13 noiembrie 1944 - 6 martie 1945, drepturile fiind acordate cu începere de la 1 iulie 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta îndeplinește condițiile legale pentru a putea beneficia de acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru perioada septembrie 1940 - iulie 1941.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., susținând că reclamanta M.V. nu a făcut dovada primei perioade de refugiu.
Recursul este nefondat .
Din adeverința înregistrată sub nr. 744 din 13 septembrie 1940, eliberată de Prefectura județului Dorohoi - Biroul de refugiați și din declarația martorilor L.S. și S.I. rezultă că reclamanta s-a refugiat, în anul 1940, din comuna Siliștea, județul Cernăuți, în localitatea Ploiești, până la data de 30 iulie 1941, când s-a întors din nou în Siliștea.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana care a fost strămutată sau refugiată în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive de persecuție etnică. În speța de față, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă persoana strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile legale, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 245 din 10 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.