Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1991/2005 AI generated

Timeliness of judicial appeal against wartime service pension decision; ignorance of specific appellate venue does not extend statutory deadline

Case Number Decizia nr. 1991/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the lower court's judgment that rejected the claim as time-barred. The dispute centered on the annulment or modification of a pension board decision issued under Law No. 189/2000, wherein the appellant challenged the period of wartime service recognized by the authority. The appellant argued that the initial objection was timely filed with the pension board rather than the court, claiming the decision failed to specify the correct venue for judicial review. The court held that the appellant filed the court appeal beyond the statutory 30-day deadline established by Article 7(4) of Law No. 189/2000 and related legislation, rejecting the argument that the lack of venue indication in the administrative decision excused the delay. The decision relied on the constitutional right to know the law (Article 16(2) of the Romanian Constitution) and the legal maxim *nemo censetur ignorare legem* to affirm that ignorance of the procedural requirement to file with the Court of Appeal did not toll the statute of limitations.

Legislator headnote

AI generated

art. 164 alin. (3) C. proc. civ, art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, art. 16 alin. (2) din Constituția; Timeliness of judicial appeal against wartime service pension decision; ignorance of specific appellate venue does not extend statutory deadline: Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că reclamantei i s-a comunicat hotărârea nr. 5132/2003, emisă de pârâtă, la data de 23 iunie 2003, iar reclamanta a formulat contestație la instanță, la data de 7 noiembrie 2003, peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.

Keywords

AI generated
procedural deadline judicial review pension rights Roman law social security disputes statute of limitations

Cited Legislation

AI generated
art. 164 alin. (3) C. proc. civ
3600/2004, în baza art. 164 alin. (3) C. proc. civ.
art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000
5132/2003, emisă de pârâtă, la data de 23 iunie 2003, iar reclamanta a formulat contestație la instanță, la data de 7 noiembrie 2003, peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
art. 16 alin. (2) din Constituția
3600/2004, în baza art. 164 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 2003, în dosarul nr. 3601/2003, la Curtea de Apel București, reclamanta L.S. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 5132 din 10 iunie 2003, emisă de pârâtă în baza Legii nr. 189/2000, iar prin cererea formulată și înregistrată la dosarul nr. 3600 din 10 noiembrie 2003, reclamanta a contestat hotărârea nr. 5132 din 10 iunie 2003, emisă de pârâtă, solicitând modificarea perioadei de refugiu, respectiv 30 iunie 1940 - 6 martie 1945, pentru care s-au stabilit drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Cauzele care au format obiectul dosarului nr. 3600/2004 și dosarului nr. 3601/2004, au fost întrunite la dosarul nr. 3600/2004, în baza art. 164 alin. (3) C. proc. civ.

În motivarea cererii de repunere în termenul de contestare a hotărârii nr. 5132 din 10 iunie 2003, emisă de pârâtă, reclamanta a arătat că a formulat contestație împotriva acestei hotărâri, în termen de 30 de zile, la Casa de Pensii a municipiului București, contestație pe care a trimis-o cu AR3206-OP 48 București, la data de 10 iulie 2003, la care nu a primit răspuns.

În motivarea contestației, reclamanta a arătat că perioada de refugiu reținută de pârâtă, 6 septembrie 1940 - 1 iulie 1941, nu corespunde celei reale, respectiv 30 iunie 1940 - 6 martie 1945.

Prin sentința nr. 427 din 3 martie 2004, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantei, de repunere în termenul de contestare a hotărârii nr. 5132 din 10 iunie 2003, ca nefondată, a admis excepția de tardivitate invocată de pârâtă și a respins contestația, ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că reclamantei i s-a comunicat hotărârea nr. 5132/2003, emisă de pârâtă, la data de 23 iunie 2003, iar reclamanta a formulat contestație la instanță, la data de 7 noiembrie 2003, peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta L.S., susținând că a depus în termenul de 30 de zile, contestația la hotărârea nr. 5132/2003, la Casa de Pensii a municipiului București, întrucât prin hotărârea pârâtei nu s-a precizat unde anume trebuie depusă contestația.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, din borderoul de corespondență al intimatei-pârâte din data de 23 iunie 2003, recomandata înregistrată sub nr. AR 3206 din 10 iunie 2003, prin care recurenta a formulat contestație la Casa de Pensii a municipiului București și plicul prin care recurenta a depus contestație la Curtea de Apel București, rezultă fără echivoc că recurentei i-a fost comunicată hotărârea nr. 5132/2003, la data de 23 iunie 2003, recurenta depunând contestație la Casa de Pensii a municipiului București, la data de 10 iulie 2003 și, totodată, a depus contestație la Curtea de Apel București, în data de 7 noiembrie 2003.

Or, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 și Legii nr. 367/2001, și Legii nr. 29/1990, recurenta putea face contestație la hotărârea pârâtei, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București.

Motivul de recurs privind neprecizarea de către Casa de Pensii a municipiului București, că reclamanta se poate adresa cu contestație, la Curtea de Apel București, nu poate fi reținut de Curte, având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituția României și principiului de drept nemo censetur ignorare legem.

În acest context se constată că instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.S., împotriva sentinței civile nr. 427 din 3 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.