Recovery of compensation for wartime ethnic persecution requiring proof of state-sponsored victimization, not mere domicile change
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the first-instance judgment that rejected the claim and leaving the pension fund's denial of benefits in force. The dispute concerned an application for compensation under Law No. 189/2000, where the applicant argued that his relocation from Mihai Viteazu to Cluj between 1942 and 1944 constituted refuge from ethnic persecution during the specific historical period of September 6, 1940, to March 6, 1945. The court held that the claim was unfounded because the applicant's place of origin remained under Romanian administration during that period, meaning the change of domicile did not stem from ethnic persecution by the Romanian state, and interpreting any address change during that era as qualifying persecution would improperly expand the scope of the statute.
Legislator headnote
AI generatedart. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Recovery of compensation for wartime ethnic persecution requiring proof of state-sponsored victimization, not mere domicile change: The dispute concerned an application for compensation under Law No. 189/2000, where the applicant argued that his relocation from Mihai Viteazu to Cluj between 1942 and 1944 constituted refuge from ethnic persecution during the specific historical period of September 6, 1940, to March 6, 1945. The court held that the claim was unfounded because the applicant's place of origin remained under Romanian administration during that period, meaning the change of domicile did not stem from ethnic persecution by the Romanian state, and interpreting any address change during that era as qualifying persecution would improperly expand the scope of the statute.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited to dismiss the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2004, reclamantul P.S. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 12336 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Motivându-și cererea, reclamantul a susținut că are calitatea de refugiat, întrucât în perioada regimurilor instaurate după anul 1940, a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, Mihai Viteazu și să se refugieze în Cluj.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 388 din 11 martie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând, în esență, că reclamantul nu a dovedit persecuția etnică și că simpla schimbare a domiciliului nu poate fi înțeleasă ca o consecință directă a unor acte de persecuție etnică exercitată de către Guvernul Român.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, P.S., susținând, în esență, că de prevederile Legii nr. 189/2000 beneficiază toate persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, fără ca legiuitorul să facă discriminare între categoriile de persoane.
Recursul nu este fondat.
Din declarațiile autentificate ale martorilor H.I. și S.G. rezultă că recurentul a fost refugiat în perioada 1 martie 1942 - 1 noiembrie 1944, din localitatea Mihai Viteazu, județul Cluj (Ardealul de Sud), în localitatea Cluj (Ardealul de Nord).
Din adresa nr. C/3961 din 2 octombrie 2003, eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, rezultă că recurentul nu figurează ca refugiat în perioada 1940 - 1945.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.
Însă, atâta vreme, cât localitatea de domiciliu a recurentului, respectiv Mihai Viteazu, se afla sub administrația Statului român, nu se poate admite că schimbarea domiciliului este o consecință a persecuției etnice suferite.
O altă concluzie ar însemna că orice schimbare de domiciliu în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 ar urma să fie încadrată în dispozițiile Legii nr. 189/2000, ceea ce nu poate fi acceptat.
Ca urmare, Curtea constată că recursul nu este fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.S., împotriva sentinței civile nr. 388 din 11 martie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.